Consideratii finale

Cetatea in sine reprezinta puterea, forta, autoritatea intr-un anumit spatiu si nu este altceva mai elocvent in acest sens decat insusi termenul prin care se mai defineste, cel de fortificatie. Prezenta unei intarituri certifica organizarea, indica nivelul de evolutie al unei civilizatii. Largirea teritoriului controlat, coagularea statala in limite etno-geografice bine definite, determina trecerea la un alt model de organizare – sistemul de cetati. Acesta este conceput dupa nevoi specifice de aparare si control. In Tara Moldovei – dupa atingerea granitelor naturale – s-a renuntat treptat la unele constructii defensive pomenite in interior, intrucat intretinerea lor nu mai raspundea intereselor puterii centrale, altminteri puteau constitui si centre de rezistenta. Alta a fost soarta fortificatiilor devenite “de margine”, majoritatea ramanand sa strajuiasca trecatorile, vadurile si sleahurile de intrare in tara.

Nu este aici locul si nici spatiul pentru a descrie motorul evolutiv din mijlocul unui grup uman care genereaza un asemenea rezultat. Trebuie marturisita insa convingerea ca fenomenul – de natura politico-militara – este animat de nevoia de resurse. Un punct bine aparat permite desfasurarea in siguranta a unei game tot mai diversificate de ocupatii, de la cele agricole la cele mestesugaresti. Palisada ce inconjura o localitate, cetatea – intelegand implicit capetenia si ostenii care le aparau – garantau stabilitatea si incurajau comertul. In interiorul sau la baza lor se permanentizau targurile satelor de vale, proces evolutiv care a dus in timp la nasterea primelor nuclee urbane , multe pastrand pana astazi numele de “Targ” . Totodata, observatia de mai sus explica in parte si confuzia oras-cetate, atat de des regasita in izvoarele medievale. Cazul Targului Neamt este unul tipic. Iarmarocul, targul – facut celebru de “Amintirile din copilarie” ale lui Ion Creanga – unde se adunau negustorii si locuitorii satelor din imprejurimi era chiar la poalele dealului Plesu, sub cetate, undeva pe locul actualului stadion si probabil, parcului orasenesc. Epoca ceausista, cu noile planuri de amenajare urbana, a rupt traditia, iarmarocul insa nu a disparut si se desfasoara in fiecare zi de luni, pe malul drept al Ozanei, in actualul cartier – fostul sat – Humulesti.

Printre primele si cele mai simple masuri de aparare a unei comunitati umane a fost folosirea propriu-zisa a cadrului natural: vegetatia, hidrografia, relieful. Dintre acestea, ultimul element, inaltimea amplasamentului, s-a generalizat si a fost completat, dupa caz, cu celelalte doua conditii geografice. Alegerea s-a impus de la sine, intrucat dispunerea pozitiilor pe altitudine, de unde sa poata fi observate imprejurimile “ca in palma”, in locuri unde si un simplu bolovan “scapat la vale” poate deveni o arma cu efect devastator, precum si dificultatile de ascensiune reprezentau tot atatea avantaje pentru aparatori. Relieful Moldovei istorice este destul de generos in aceasta privinta, locuitorii ei avand suficiente posibilitati de selectie. Faptul ca, de cele mai multe ori, se constata la punctele intarite de perioada medievala ca “un loc mai potrivit nu poate exista in zona” denota o cunoastere perfecta si experienta in exploatarea locului, calitati specifice factorului de continuitate.

In timp, inaltimea pe care este amplasata asezarea a fost “modelata” cu accesorii defensive artificiale, respectiv santul de aparare, valul de pamant, palisada. Dintr-o simpla pavaza, gard de barne – destinat sa apere atat de cetele rivale cat si de fiarele salbatice -, palisada capata aspectul unei cetati, odata cu primirea unor turnuri, initial pe colturi, cu rolul consolidarii punctelor de jonctiune ale curtinelor, apoi ca mobilier defensiv din ce in ce mai important. Asezari aparate prin amplasarea lor pe inaltimi si inconjurate de palisada poarta denumirea de horodisti (in Moldova) sau gradisti (Tara Romaneasca, Transilvania) si au constituit puncte de plecare pentru dezvoltarea fortificatiei propriu-zise.

Linia evolutiva obste – uniune de obsti – stat este insotita, in general, de horodiste – cetate – sistem de cetati. Fiecare entitate a generat tipul de fortificatie corespunzator potentialului uman, resurselor economice, potrivit necesitatilor de aparare teritoriala. La o prima vedere, tinutul Neamt reprezinta una dintre exceptii pentru ca, in momentul incorporarii sale in cadrul teritoriului controlat de primii musatini, era aparat deja de un microsistem de fortificatii – Batca Doamnei, Cetatea Neamtului, Roman, foarte probabil si Tupilati – armonizat reliefului regiunii. Clarificarea problemei daca tinutul Neamt trecuse deja la o forma de organizare statala si s-a acceptat – voit, conditionat sau nevoit – autoritatea unui voievod vecin mai puternic pentru a contribui la conturarea unei alte formatiuni politice mai mari ar lumina si aceasta dilema .

De precizat ca fenomenul schitat mai sus nu caracterizeaza doar evolutia obstilor romanesti din zorii evului mediu, fiind regasibil si pentru epoci mult mai vechi, in forme reiterative. O repetare data de imuabilitatea spatiului, cea care determina in mare parte finalizari asemanatoare, previzibile si produsa ca urmare a restrangerii relatiilor sociale la lumea satului, fenomen de ruralizare observat in toata Europa ca efect al avalanselor populatiilor migratoare din mileniul I. Factorul religios – in structurile organizatorice primare, preluand apoi, ca model, sistemul de ierarhizare politica a Bizantului – a fost unul dintre liantii de baza care au contribuit la regenerarea unor forme de organizare sociala ce depaseau limitele satului. Ca o paranteza, dezvoltarea cercetarilor istorice si de geografie istorica – inclusiv insusirea rezultatelor obtinute – poate constitui solutia pentru multe rataciri actuale privitoare la identificarea unor posibilitati optime de dezvoltare locala, regionala.

Dintre cetatile Neamtului – ca fortificatii interioare ale Tarii Moldovei – si-au continuat existenta cetatea de pe culmea Plesului, Roman si Tupilati. Noile cerinte ale vremii au facut ca Cetatea Neamtului sa se ridice in piatra, in timp ce intariturile Romanului si – probabil – Tupilati au ramas in faza de lemn. Abia in timpul lui Stefan cel Mare s-a luat decizia construirii unei puternice cetati de piatra la Roman iar la Tupilati – pana la organizarea unor cercetari arheologice – se estimeaza ca ridicarea fortificatiei de piatra pentru apararea vadului peste raul Moldova se incadreaza, cel tarziu, in sec. XVII. In sensul aspectelor schitate mai sus, se poate ridica problema daca nu cumva, o parte dintre fortificatiile de lemn si pamant mostenite de Tara Moldovei si situate in interiorul constructiei statale musatine au fost refolosite generand reteaua de curti domnesti sau asezaminte monahale intarite, dotate mai tarziu – primele in secolul XV, celelalte in veacurile XVI-XVII – cu puternice incinte de piatra. Este si aici vorba despre o supozitie care – avand in vedere stadiul actual al cercetarii arheologice privind civilizatia medievala romaneasca, raportat la “problemele reale” ale societatii contemporane – va trebui sa mai astepte o eventuala verificare, si aceasta capabila sa depaseasca spectrul ingust al unor supravegheri arheologice conjuncturale, mai mult sau mai putin pertinente. Deocamdata, pentru regiunea Neamtului, traditia retinuta de Narcis Cretulescu privitoare la preexistenta unei fortificatii pe locul actual al Manastirii Neamtului sau amplasamentul destul de interesant al Manastirii Tazlau pot constitui eventuale puncte de reper.

Spre deosebire de asezarile intarite – horodistile -, cetatile de piatra si chiar de lemn moldovenesti isi restrangeau spatiile lasand vetrele locuite in afara zidurilor. Probabil ca acestea au fost aparate un timp de palisade din lemn insa evolutia armelor de asediu le-au transformat in teritorii de sacrificiu, incepand cu a doua jumatate a secolului al XV-lea. Puternicele ziduri de piatra puteau garanta doar bunurile si viata targovetilor care se ascundeau in spatele lor. Explicatia posibila a expunerii vetrelor locuite ar trebui legata de resursele economice si umane ce puteau fi mobilizate pentru construirea unui zid de piatra, cu turnuri, in jurul unei asezari urbane. In tarile romanesti extracarpatice, atat unele, cat si celelalte au fost deficitare.

In vremea lui Stefan cel Mare, Tara Moldovei dispunea de cel mai dezvoltat sistem defensiv, bazat pe cetati si curtile domnesti fortificate , din sud-estul Europei, compus dintr-un brau de cetati de granita si un nucleu de fortificatii impinse in interior . In cadrul acestuia, rosturile Cetatii Neamtului tinand cont de amplasarea sa intr-un loc ceva mai retras fata de linia vestica de aparare a Tarii Moldovei, par sa fie conturate de relativ putinele marturii referitoare la adapostirea tezaurului tarii si a averilor familiilor importante intre zidurile ei, in vremuri de cumpana. Cele cateva asedii la care a fost supusa fortificatia pana in veacul XVII reflecta o menire strategica redusa a Cetatii Neamtului in cadrul structurii defensive moldovenesti. Astfel, eforturile de cucerire a cetatii de pe culmea Plesului pot fi vazute ca incercari de dobandire a tezaurelor si prizonierilor de razboi adapostiti aici. Eventuala capitulare a Cetatii Neamtului, ce putea fi obtinuta cu sacrificii deloc neglijabile si o mare irosire a timpului, nu dezechilibra capacitatea de rezistenta a intregului ansamblu de aparare al statului, asa cum se constata pentru Cetatea Alba, Chilia, Hotin, Soroca, Tighina. Stapanirea Cetatii Neamtului de forte straine trebuia asigurata printr-un cordon de aprovizionare destul de lung si riscant pana in afara Tarii Moldovei, de aceea, in veacul XVII, garnizoanele de mercenari se vedeau nevoite sa recurga permanent la expeditiile de jaf in imprejurimi. In secolul XVII, eficientizarea presiunii poloneze asupra Tarii Moldovei putea fi asigurata prin realizarea unui adevarat triunghi de forta, constituit din Cetatea Neamtului, Cetatea de Scaun a Sucevei si Hotin. O asemenea viziune strategica a iesit in evidenta inca din 1449, atunci cand polonezii au incercat sa-l inlocuiasca pe Bogdan II cu Alexandrel.

Fortificatiile medievale depaseau domeniul militar reprezentand, de fapt, pilonii de baza ai autoritatii puterii centrale. Pana in secolul XVII, vointa domnului, in ceea ce priveste organizarea administrativa, economica, judecatoreasca , era exercitata, in imprejurimi, prin intermediul parcalabilor . Este suficient a-i descoperi in documentele medievale, printre membrii Sfatului Domnesc, pentru a le constata importanta. De adaugat, aici, si asocierea cetatilor Moldovei la prestarea omagiului de vasalitate a lui Petru I Musatinul in fata regelui Vladislav II Jagiello al Poloniei, la 26 septembrie 1387 . Pozitia parcalabilor in Sfat pare sa fi fost stabilita, pana la 1484, prin doua criterii de baza, primul legat de importanta cetatii – Cetatea Alba, Chilia, Hotin, Cetatea Sucevei -, al doilea tinea de influenta si autoritatea titularilor. De regula, ambele criterii se suprapun.

In vremuri de rastriste, cetatile adaposteau si aparau averea domniei, a tarii si a demnitarilor de seama. Cel putin, pentru Cetatea Neamtului exista mai multe marturii directe, dintre care poate fi retinuta aici aceea a lui Dimitrie Cantemir, conform careia “inainte ca Moldova sa fi fost inchinata turcilor, la izbucnirea razboaielor, voievozii isi trimiteau copiii si averile in aceasta cetate (Cetatea Neamtului, n. V. J.), aproape de nebiruit; si astazi inca ea este locul de scapare foarte sigur pentru locuitori, cind sint atacati de vecinii lor” . Tot aici, Miron Costin sustine ca “era toata inima avutiei lui Vasilie-voda” iar dupa Ion Neculce cetatile de la Neamt si Suceava erau “pline de odoare si de haine a toata tara, boieresti si negutitoresti, dupa cumu-i obiceiul la vreme de rascoale, de-s pun oamenii cine ce are mai bun” , atunci cand, dupa retragerea lui Stefan Petriceicu, polonezii au lasat acolo garnizoane puternice.

Pages: 1 2

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi