Consideratii finale

Toate ipotezele prezentate aici, privitoare la Cetatea Neamnului – referitoare la origini, contextul politic antestatal, preexistenta unei cetatui din lemn si pamant, alimentarea cu apa, faza de lemn intre turnurile de piatra ale fortului rectangular etc. -, nu au fost conturate doar cu rezervarea unui spatiu de exprimare pentru rezultatele unor investigatii de teren complexe, ci – mai ales – le solicita, in modul cel mai expresiv cu putinta. Un imperativ al observatiilor de mai sus este si atentia care ar trebui acordata cercetarilor arheologice cu privire la perioada secolelor XI – XIV, al carei contur pentru Moldova este reprezentat istoriografic de cunoscuta lucrare a lui Victor Spinei . Importanta etapei istorice este subliniata de catre distinsul cercetator prin urmatoarele consideratii: “Primele secole ale mileniului II prezinta un interes special pentru destinul istoric al poporului roman, situandu-se in preajma intemeierii statului de la est de Carpatii Orientali, a carui decodificare exigenta este nerealizabila fara o cunoastere aprofundata a fenomenelor derulate anterior. Dat fiind ca perioada premergatoare crearii statelor medievale romanesti pastreaza inca numeroase aspecte insuficient clarificate, datorita penuriei si ambiguitatii informatiei narative…” . Studiul cercetatorului basarabean Ion Tentiuc – prefatat de aceste randuri – sau al lui Anton Paragina se numara din pacate printre putinele care isi propun “largirea spectrului cunoasterii” cu privire la aceasta perioada.

Trebuie facuta o alta scurta precizare, si anume ca la nivelul Moldovei dintre Carpati si Prut, numarul arheologilor medievisti activi abia atinge cifra degetelor de la ambele maini, cauza depasind cadrul subiectiv, strict personal, care ar indemna alegerea unor alte epoci de investigare arheologica. O buna parte dintre “merite” ar trebui impartite intre mediile universitare, muzeale, academice si chiar guvernamentale, dupa felul in care reusesc sa recruteze, formeze si sa sprijine pe tinerii cercetatori, sa canalizeze optiuni de cercetare si sustinere financiara. Atata timp cat aceste cercuri, de elita, nu reusesc sa raspunda unor cerinte de interes – se poate spune fara exagerare “national” – este firesc sa nu poata fi conceputa o asemenea atitudine din partea autoritatilor publice locale.

Apelul facut in permanenta la nevoia unor cercetari arheologice exhaustive la Cetatea Neamtului, cat si la alte obiective, inclusiv vetrele urbane – a caror protectie legislativa acopera cadrul restrans al monumentelor si ansamblurilor istorice aflate in zona -, nu a avut efectul scontat. Solutia legala, ieftina si extrem de comoda este varianta supravegherilor arheologice la care “se arunca” orice arheolog, indiferent de afinitatile in domeniu si se prezinta adesea ca o observatie tacuta pe marginea santurilor adancite de muncitori. Rezultatele unei astfel de “cercetari” – cu multe indicii scapate din vedere din cauza domeniului de investigare nefamiliar titularului de autorizatie – se inghesuie in cateva pagini de raport, material care adesea nici macar nu este dat publicitatii sau, in cel mai bun caz, se rezuma la cateva fraze aruncate in vreo Cronica a sapaturilor. Practic, un atare rezultat nu este foarte departe de distrugerea pe care o poate produce un neavizat, intrucat in ambele cazuri informatia arheologica este pierduta in mod irecuperabil. Diferenta este data de caracterul legal al interventiei.

In prezent – aflati in fata “faptului implinit” -, cu privire la restaurarea integrala a Cetatii Neamtului, fara o ampla cercetare interdisciplinara, trebuie facuta precizarea ca noul aspect reprezinta o interpretare personala a arhitectilor restauratori, aplicata dupa elementele vizibile la suprafata si concluziile incomplete ale investigatiilor arheologice anterioare. Punctul de referinta, pentru cercetarile de specialitate, ramane tot la ruinele fortificatiei de dinaintea interventiilor moderne. Este un fapt regretabil ca lucrarea recenta a restauratorilor nu a fost precedata macar de organizarea unor campanii arheologice cu caracter permanent si exhaustiv, in masura sa lamureasca, in detaliu, intreaga problematica ridicata de Cetatea Neamtului. Astfel, probabil, nu ar mai fi ramas incertitudinea asupra etapei de functionare “readuse la viata”.

Intr-o contributie stiintifica recenta, dedicata Episcopiei Romanului, Doru Mihaiescu trage un semnal de alarma – pentru multe urechi surde, din pacate – privind felul in care intelegem sa gestionam mostenirea culturala romaneasca. Daca, pana in 1989, obisnuiam – uneori pe buna dreptate – sa aruncam vina asupra vecinilor si imprejurarilor nefaste, pentru cele ce se petrec, dupa acest an o asemnea justificare nu mai poate fi reiterata. Apelul recurent la trecutul nefast, spre a justifica pana si unele iresponsabilitati de data recenta, “ajunge sa fie perceput cu timpul ca implacabil, ceea ce nu favorizeaza, in nici un caz, dinamismul si emulatia, ci inchiderea in sine, inertia si nepasarea, cu rezultate negative in toate planurile”. Prea putina lume, mai ales din mediile influente si determinante, arata, in fapt, disponibilitatea de a intelege ca tezaurul cultural, material si imaterial, este un veritabil act de identitate al poporului roman, ce poate impiedica topirea noastra in masa anonimatului, la care ne condamna noile tendinte de globalizare. Declasarea, tot mai frecventa, a unor monumente istorice – multe aflate in vetre urbane, pe terenuri deosebit de atractive pentru investitori in sticla si otel sau vile cu aspecte discutabile, in medii ambientale mostenite din alte perioade – motivandu-se cu degradarea “timpului”, in paralel cu dezinteresul marcant pentru instituirea unor masuri minime de protectie pentru o multime de edificii ramase neclasate, din cauze subiective, ne secatuieste, incet, incet, de aceasta importanta resursa identitara.

Este si mai dureros ca multe dintre investitiile ce ridica nedumeriri si chiar nemultumiri in randurile tot mai subtiri ale unor “romantici” sunt infaptuite legal, cu asentimentul celor chemati sau pusi sa ne protejeze valorile culturale. Cea mai eficienta arma – a celor ingrijorati, pe drept cuvant, de soarta patrimoniului nostru dar adesea neputinciosi in fata nepasarii mai marilor vremii si a unor “interese comunitare deosebite”, mai mult sau mai putin reale – ramane condamnarea in fata istoriei, cu puterea nepieritoare a scrierii.

Desigur, in virtutea diverselor proiecte hei-rupiste, pentru vanarea unor profituri cat mai consistente, am putea fi in masura sa refacem integral si Cetatea Noua a Romanului sau alte obiective importante, peste care s-a asternut paragina uitarii si nepasarii noastre. Ar trebui, insa, sa se ia in calcul – inainte de toate – aportul pe care il poate avea contributia arheologilor medievisti. Altminteri, riscam sa refacem obiective turistice, fara a le cunoaste suficient trecutul “nescris”, daca nu chiar, mai grav, distrugand – in mod ireversibil – si ceea ce s-ar mai putea afla in urma unor cercetari interdisciplinare cat mai detaliate.

Cetatea Neamtului a devenit, in ultimul timp, locul predilect de desfasurare a unor “sarbatori campenesti” agresive, cu sfaraituri de gratare si discursuri – pline de rezonanta – ale oficialitatilor locale, in urma carora, sub fatada de vest a fortului musatin, angajati ai Primariei ingramadesc, an de an, resturile civilizatiei noastre.

Din pacate, cei care se asteapta ca incheierea sa fie facuta pe un ton ceva mai optimist vor trebui sa ramana dezamagiti. Privind obiectiv, conditiile actuale, nivelul de educatie al societatii, sistemul de “valori”, cat si “temperatura de fierbere” a dorintei de schimbare nu indrituiesc o asemenea atitudine. Si aceasta in ciuda faptului ca pe alocuri se mai gasesc – este adevarat, putini – Oameni impatimiti, implicati cu adevarat in salvarea tezaurului nostru cultural material si imaterial, Oameni in fata carora ma inchin, din pacate insa, nu intotdeauna au si puterea de decizie. Acestia sunt eroii vremurilor de pace, adevaratii patrioti.

Care este rostul demersului de fata? Poate ca unul dintre raspunsurile simple ar fi similar cu acela al laconicelor insemnari marginale de pe vechile noastre tiparituri: ca “sa sa stie”.

Pages: 1 2

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi