Evolutia tehnicii militare

Cu toate acestea, aparitia bombardei a reprezentat primul moment revolutionar in generalizarea armelor cu explozie. Dupa P. Sanctinus, bombarda “este inventata toata dupa chipul manganului sau aruncatoarei care proiecteaza pietre sau bolovani ce distrug acoperisurile caselor si le aprind…”. O confirmare in acest sens se regaseste si la calatorul Ericole Dalmatul, care precizeaza ca “bombardele sunt ca mortierele, putin mai lungi”. In mare parte, bombarda prelua – insa cu forta explozibilului – actiunea manteletului, utilizat pentru aruncarea peste zidurile cetatii a vaselor cu putrefactii, hoiturilor de animale si pestilor stricati, “pentru ca strica aerul si apa din rezervoare” , ghiulelelor de piatra si pietrelor unse cu amestecuri incendiare si infasurate in calti legati cu sfori sulfatate carora, in momentul propulsarii, li se dadea foc.

In secolul XIV, zidurile de piatra ale cetatilor nu erau direct amenintate, mortierele si ghiulele de piatra ajungeau in interiorul fortificatiei prin efectul de plonjare, a la volee, distrugand si incendiind, in special, acoperisurile constructiilor din interior. La Cetatea Neamtului, s-au descoperit cateva ghiulele sferice din piatra de dimensiuni variabile, fapt ce poate proba si aici prezenta mortierelor. Utilizarea acestora avea, insa, mai mult un efect psihologic asupra inamicului, decat unul fizic, ce putea asigura reusita asediului. Printre putinele mijloace de patrundere in incinta, se numarau saparea unor tuneluri subterane , incendierea partilor vulnerabile, dupa ce o parte dintre atacatori – sub protectia unui foc viu indreptat spre aparatori – adunau sub ziduri lemne si alte materiale incendiare sau sa se impinga berbecele pana sub zid, sub tirul permanent al asediatilor, prelungit si de necesitatea nivelarii terenului, pentru deplasarea masinii de asediu.

Impotriva berbecelui, in Codex Latinus Parisinus se recomanda incendierea cu ulei aprins, pentru ca “ajunge pe spatele pedestrasilor care se afla sub masina”. In lipsa uleiului, peste berbecele acoperit cu piei de bovidee se poate varsa vin fiert, “pana scade la jumatate”, ori “caratele unse cu tormentina pe dinauntru si apoi sa se pulverizeze smoala bine pisata peste tormentina in caratel; si apoi sa se puna in caratel cilti sau maracini aprinsi; si, dupa ce a luat foc intreg caratelul, sa fie aruncat pe loc peste testuda, vinea sau berbecele care sparge zidurile cetatii sau fortaretei; de indata ce caratelul se sparge de pamant sau deasupra masinilor, se si imprastie focul din smoala amestecata cu tormentina; si este greu de stins cu apa. Si, arzind amintitele masini, cei ce sparg zidurile o iau la fuga”. Dificultatatile de spargere a zidurilor fortificate, cu ajutorul masinilor mecanice de izbire, au incurajat continuarea experimentelor in domeniul perfectionarii armelor cu explozie, care au intrezarit deja posibilitatea organizarii atacului de la distanta, mai putin riscant.

Alaturi de bombarda, ca arma de foc individuala, si-au facut aparitia armele inrudite, portative, ca scopeta (bombardula), falconet-ele, pixidae, cu aceleasi principii de functionare dar de dimensiuni mai mici, ce aveau proiectile de marimea portocalei. Cavaleria care folosea acest tip de arme purta pe sa afeturi. Inca din momentul introducerii in lupta a primelor arme de foc portative, se prefigureaza rolul coplesitor al artileriei in pregatirea atacului. Armele de foc isi facusera simtita prezenta, din ce in ce mai mult aflandu-se in dotarea ostilor lui Vitold, marele duce lituanian, in lupta de la Vorskla, din anul 1399; “tunuri si tufecuri” a utilizat, in anul 1409, si hanul tatar Edghei, la asediul Moscovei.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi