Introducere in istorie

Inainte de a se initia o dezbatere privitoare la Cetatea Neamtului, s-a pus intrebarea fireasca daca aceasta este, intr-adevar, utila si daca va putea adauga un minim de noutate celor – foarte putine, de altfel – deja cunoscute de istorici. Cetatea de deasupra Ozanei nu se bucura de atentia martorilor cu care au fost inconjurate alte fortificatii medievale din piatra ale Tarii Moldovei, cum ar fi Cetatea Alba, Chilia, Cetatea de Scaun a Sucevei, decat ceva mai tarziu punctand aici, cu un caracter putin mai detaliat, relatarea lui Angiollelo despre asediul din vara anului 1476 si urcand cu segmente cronologice risipite printre relatarile carturarilor nostri din veacurile XVII-XVIII. Saracia izvoarelor istorice scrise s-a rasfrant si asupra studiilor istorice dedicate exclusiv trecutului Cetatii Neamtului, cu atat mai mult cu cat – spre deosebire de alte situri medievale – acest obiectiv a fost cercetat, partial, prin cateva campanii arheologice, dintre care primele au raspuns in principal necesitatii de atunci de a valorifica turistic monumentul istoric iar penultima , desi are si meritul de a fi constituit un veritabil santier-scoala, s-a oprit – in mod inexplicabil – exact in momentul in care se impunea amplificarea cercetarilor. Prima campanie arheologica de la Cetatea Neamtului a deschis cateva sondaje in zona zidului de vest – ocazie cu care a fost dezvelita poarta de refugiu – si “coltul sud-estic interior” al fortificatiei . In acest ultim sector, au fost degajate scarile “in melc” si incaperile boltite de pe fatada de sud, precum si camera de acces spre turnul de sud-est, numit “neagra temnita” . Din pacate, cele doua pagini dedicate descoperirilor arheologice nu sunt insotite de o descriere a contextului arheologic sau macar de o plansa, chiar daca sondajele nu au atins nivelul de calcare medieval. Pe undeva, sapaturile efectuate cu aceasta ocazie se plaseaza intr-o perioada de debut a arheologiei romanesti, atunci cand “curatarea” de moloz a unui obiectiv era prioritara interesului de adunare scrupuloasa a oricarui gen de informatie. O atitudine ce implica nespus de multa si – de-a dreptul – “revoltatoare” rabdare din partea arheologului si care constituie unul dintre primele capitole de initiere in tainele arheologiei contemporane. Este remarcabil faptul ca rezultatele investigatiilor arheologice din 1939 au constituit punctul de plecare pentru o prima analiza istorica, in care autorii au reusit sa insumeze cunostintele referitoare la Cetatea Neamtului de pana la acea vreme. Structura articolului sugereaza clar o asemenea intentie, I. Minea, N. Grigoras si Gh. Cojoc pornind o analiza a izvoarelor narative interne, in paralel cu opiniile istoriografice privitoare la originea Cetatii Neamtului. In acest context, pornind de la originea toponimului “neamt”, sunt dezbatute probleme legate de prezenta cavalerilor teutoni in regiune, a colonizatorilor sasi, al caror posibil aport la ridicarea fortificatiei nemtene considera ca ar trebui sa lase loc ipotezei autohtone. Sunt interesante descrierile vechi ale Cetatii Neamtului, insotite de reproducerile fotografice efectuate in timpul campaniei arheologice, de o reala valoare istorico-documentara fiind anterioare lucrarilor de restaurare. Capitole separate au fost dedicate subiectelor privind degradarea cetatii, scopul zidirii ei, prezentarea evenimentelor istorice legate de Cetatea Neamtului – intr-o forma episodica regasibila in mai toate studiile ulterioare destinate fortificatiei nemtene -, paraclisul, domeniul cetatii, consideratii privind pozitia geografica, o descriere proprie a fortificatiilor si a capacitatii de aparare. Aceluiasi studiu se datoreaza si unul dintre primele planuri ale Cetatii Neamtului, intocmit de ing. Gh. Cojoc. Fara intentia de a prezenta, in detaliu, lucrarea celor trei cercetatori, trebuie facuta precizarea ca multe dintre concluziile formulate se regasesc in toate lucrarile ulterioare dedicate Cetatii Neamtului subliniindu-i o data in plus valoarea istoriografica.
Intre timp, declansarea celui de-al II-lea razboi mondial, cu toate repercusiunile politico-economice care i-au urmat, a dus la intreruperea cercetarilor de la Cetatea Neamtului amanand intentia declarata a lui I. Minea, N. Grigoras si Gh. Cojoc de a aduce lamuriri asupra “originei si felului special de fortificatie” . Reluarea investigatiilor arheologice la fortificatia nemteana a fost posibila abia peste un deceniu si jumatate, cu un colectiv constituit din B. Mitrea, Gh. Diaconu, M. Matei, Al. Alexandrescu, N. Constantinescu, T. Martinovici, C. Nicolescu si St. Olteanu si integrata unei strategii de cercetare complexa, in care intrau Cetatea de Scaun a Sucevei, Curtea Domneasca de la Suceava si Cetatea Scheia. In ceea ce priveste Cetatea Neamtului, sapaturile efectuate nu au depasit stadiul de sondaje. Un interes special il prezinta sectiunea dintre zidul de nord al cetatii rectangulare si curtina cu bastioane, unde s-a depistat vechiul sant de aparare dar sapatura nu a fost finalizata “din motive obiective” sau reluata vreodata, astfel incat concluziile desprinse au un caracter incomplet. Alte doua sectiuni au fost trasate pe platoul din fata podului, observandu-se ca “cel putin jumatate (…) este artificial” . Tot aici au fost surprinse si patru morminte, fara inventar dar pe care cercetatorii le-au incadrat, corect, “cel mult in veacurile XVII-XVIII” . O ultima observatie importanta este confirmarea, pe baza materialelor arheologice, a faptului ca panza de ziduri cu bastioane si podul de acces dateaza din a doua jumatate a secolului XV . Din pacate, si-a pastrat actualitatea observatia cercetatorilor I. Minea, N. Grigoras si Gh. Cojoc, schitata in urma campaniei arheologice din 1939, privitoare la necesitatea avansarii investigatiilor arheologice, ca una din sursele in masura sa contribuie la completarea cunostintelor noastre despre Cetatea Neamtului. De aceea, nici nu se resimte nevoia de a adauga noi fraze la ceea ce nu s-a dat curs mai tarziu decat intr-o masura foarte neglijabila, este suficient a le reproduce aici, in speranta ca vor putea fi intelese macar in cele ce urmeaza: “Istoria acestora se va putea scrie complect, numai dupa ce se vor face sapaturile arheologice posibile. Tocmai acest drum si metoda de cercetare, pana acum, a fost foarte putin batatorit. Este firesc, pe de alta parte, ca nici sapaturile arheologice sa nu ne poata da toate stirile de cari avem nevoie” . Despre aceleasi cercetari arheologice de la Cetatea Neamtului, o concluzie formulata de Virgil Vatasianu pare, de asemenea, destul de concludenta: “Sapaturile care s-au executat la Cetatea Neamtului in trecut au reusit sa degajeze o mare parte din ruina, dar nu au adus nici o contributie la problema etapelor de constructie si prin urmare nici nu lamuresc datarea diferitelor faze” .
Un alt studiu al unuia dintre membrii colectivului de cercetare arheologica din anul 1954 revine asupra problemelor legate de Cetatea Neamtului, atat din punctul de vedere al rezultatelor arheologice, cat si ca o completare la lucrarea din 1939. Atrage atentia comparatia pe care N. Constantinescu o propune intre planurile rectangulare ale cetatii de la Scheia, Cetatea de Scaun, Cetatea Neamtului si Ivangorod din Rusia . Modelele de inspiratie ale mesterilor moldoveni pentru cetatile noastre ar trebui cautate – dupa autor – in spatiul bizantin sau polono-baltic. In linii mari, demersul de fata se prezinta ca o schita a unui studiu ceva mai extins, pe care – de altfel – autorul il anunta in ultimele fraze dar care ulterior nu a mai vazut lumina tiparului.
La un interval de opt ani fata de santierul scoala din 1954, s-a organizat ultima cercetare arheologica , mai insemnata, a Cetatii Neamtului, cu rezultate deosebit de interesante legate tocmai de identificarea etapelor de constructie a fortificatiei. Referitor la aceasta investigatie stiintifica, N. Constantinescu nota ca “rezultatele au intrecut toate asteptarile noastre si am inregistrat chiar unele situatii neprevazute. Volumul mare de sapaturi intreprinse in ultima campanie ne permite sa afirmam ca stadiul de sondare informativa a fost deja depasit, putindu-se trece acum la o cercetare generala a intregului monument prin sapaturi de suprafata” . Desi rezultatele din teren pareau destul de promitatoare – ceea ce se vede si din entuziasmul autorului ultimei cercetari -, din toamna anului 1962, continuarea investigarii stiintifice a Cetatii Neamtului a ramas in stadiul de proiect secundar. Aceasta se vede, de altfel, si in ultima vreme, cand – pentru a acoperi unele obligatii legale privitoare la supravegherea arheologica a monumentului istoric -, in cursul restaurarilor, s-a apelat la arheologi, unii preocupati de cu totul alte perioade istorice, care s-au rezumat doar la cateva sondaje insignifiante in interiorul fortului musatin. Sapaturile din exteriorul acestuia au fost executate mai mult dupa necesitatile proiectului de restaurare si mai putin – sau chiar deloc – dupa un plan de cercetare arheologica. Ramane totusi speranta ca rezultatele publicate ale acestor ultime “investigatii” vor dezminti impresia consemnata aici.
Istoriografia romaneasca a fost la fel de lacunara fata de acest subiect retinand, in afara publicatiilor datorate cercetarilor arheologice amintite mai sus, in special contributia lui Radu Popa , care ramane una de sinteza, studiile speciale aparute dupa aceasta data, inclusiv cele mai recente nereusind sa aduca acel plus de noutate sau sa largeasca aria problemelor. Din categoria lucrarilor recente, este edificator cazul unui studiu aparut sub egida si cu finantarea Complexului Muzeal Judetean Neamt , ambii autori fiind cercetatori din cadrul acestei institutii. In comparatie cu lucrarea mai sus amintita a lui Radu Popa, cititorul poate constata o oarecare stagnare calitativa a cercetarilor privitoare la Cetatea Neamtului, cauzata poate si de faptul ca s-a preferat mai curand conceperea unui material de popularizare, simplu, ieftin, vandabil, in schimbul reeditarii integrale – poate mai utile – a studiului din 1968. Era de asteptat, in acest caz, dezvoltarea suportului augmentativ, atunci cand s-au imbratisat anumite directii de interpretare, mai vechi, din contextul unor dezbateri istoriografice bazate pe rezultate preliminarii, altminteri “verdictele” finale par destul de personale.
Este curios faptul ca putinele pagini scrise ale acestei brosuri debuteaza cu o digresiune – si daca totusi a fost initiata, cel putin sa fi fost mai cuprinzatoare iar sincopele cronologice, cum este cea dintre mileniul I i. H. si secolul II d. H. , ceva mai putin sesizabila – privind preistoria regiunii (Preliminarii) si se incheie, dupa cele doua rezumate in limbile franceza si engleza, cu o anexa in care, in afara marturiei lui Cazimir Sarnecki din 1691, sunt preluate cateva contributii literare la tema. Singura explicatie privind modul in care a fost conceput materialul in discutie de catre cei doi autori este, probabil, aceea ca finantarea a dorit sa raspunda, in primul rand, necesitatilor de informare turistica si mai putin acelora de avansare a stadiului cercetarilor stiintifice privitoare la acest important monument. Trebuie sa se recunoasca, totusi, utilitatea lucrarii in discutie ca mijloc de informare turistica.

Pages: 1 2

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi