Introducere in istorie

Alte doua studii recente la care se face referire aici abordeaza o tematica mai vasta, cu pretentia de a cuprinde in aria de investigatie toate cetatile Tarii Moldovei, ambele acoperind perioada secolelor XIV – XVI. Prima contributie – ca data a aparitiei – este o interventie foarte necesara avand in vedere faptul ca este semnata de o arhitecta, specialista in arhitectura militara medievala. Titlul de doctor a fost obtinut de autoare cu o teza privind arhitectura fortificatiei medievale de la Cetatea Alba, lucrare care a si fost publicata in acelasi an, cu un titlu usor modificat si care a constituit o surpriza in istoriografia romaneasca, datorita unghiului deosebit de investigare a fortificatiei de la limanul Nistrului. Din acest punct de vedere, cel putin, lucrarea, care tinde sa trateze in ansamblu arhitectura militara medievala moldoveneasca, este in masura sa atraga atentia celui aflat in cautare de informatii inedite, de natura strict tehnica, ce vin sa completeze sau sa lumineze datele istorice existente.
Un an mai tarziu, a aparut cel de-al doilea studiu , cu caracter cuprinzator, dedicat fortificatiilor moldovenesti si care largeste intervalul cronologic cu un veac. Lucrarea reprezinta o teza de doctorat sustinuta in cadrul Facultatii de Istorie a Universitatii “Al. I. Cuza” Iasi, coordonata de prof. univ. dr. Victor Spinei m. c. Din pacate, prima impresie dupa consultarea acestei lucrari este aceea a unei crize de idei si de initiativa, autorul evadand in confortabilul stil traditional, deja sufocant, al structurarii tematice reusind sa alcatuiasca un volum de informatii apreciabil cantitativ si din punct de vedere statistic dar putinele sclipiri personale abia se strecoara pe alocuri. Este surprinzator accentul, observat si de Victor Spinei in Cuvant inainte, pus pe enumerarea propriu-zisa a mentiunilor din izvoare a terminologiei aferente fortificatiilor, cu precizarea ca “nimeni nu a intreprins pina in prezent in literatura noastra istorica o analiza atat de complexa si edificatoare in acest sens” . In ceea ce priveste tipurile si terminologia constructiilor fortificate medievale, exista deja, de ceva timp, “in literatura noastra istorica”, un studiu destul de serios datorat lui Grigore Ionescu . De asemenea, un “glosar de termeni de arhitectura militara” poate fi consultat si in anexa studiului amintit mai sus, semnat de Mariana Slapac . Pentru ca afirmatia are un caracter oarecum exclusivist, se poate face trimitere aici si la o contributie mult mai veche, care abordeaza – printre notiunile militare iesite din uz si actuale – termeni de arhitectura fortificata, contributie semnata de generalul Radu Rosetti, in anul 1937 .
Pentru termenul “cetate” – de exemplu – da impresia ca se cauta toate mentiunile medievale facandu-se risipa de economia lucrarii pentru a se demonstra ceea ce se putea rezuma intr-o singura pagina . Intreprindere ce raspunde unor obsedante si inutile accente cantitative, pentru a impresiona prin numarul de pagini, desi noutatea, daca nu cumva se pierde in noianul de exemplificari, nu este chiar atat de insolita. Este arhisuficienta, in sensul edificarii cititorului, lectura celor opt randuri ce compun concluzia schitata de autor – desi nu ii apartine avand ceva vechime istoriografica -, pentru a intelege ca, “cel putin din secolul al XVII-lea, termenul discutat a avut, exact ca si acum, sens ambivalent putand desemna atat o fortificatie, cat si un oras” .
Nu este cazul a se insista mai mult asupra acestei lucrari de sinteza, intrucat o parte dintre concluziile privitoare la Cetatea Neamtului vor fi analizate la momentul potrivit. Merita a se retine – fie si pentru a nu lasa sa dea rod o afirmatie neacoperita de realitate – un ultim aspect, anume acela ca este neconcludenta si – in prezent – lipsita de actualitate considerarea citadelei de piatra de la Orheiul Vechi ca monument de traditie moldoveneasca ridicat de Stefan cel Mare , parere pe care o contrazice ceva mai sus , cand aceeasi cetate este datata in epoca stapanirii mongole si pe care o aseamana cu cetatile Chilia si Roman.
In urma investigatiilor arheologice de la Orheiul Vechi dar mai ales dupa campania din 1956, s-a constatat ca “presupunerea initiala cu privire la constructia citadelei pe la mijlocul secolului al XV-lea, in lumina materialelor ceramice din cuptorul de ars var, la etapa actuala a cercetarilor Orheiului Vechi decade, deoarece toate aceste materiale sunt databile mai timpuriu si anume cu sfarsitul secolului al XIII-lea – inceputul secolului al XIV-lea. Este posibil sa fi fost construita in perioada premongola” .
Cercetarile din 1993-2000 au scos in evidenta faptul ca cetatea a fost utilizata si in vremea lui Stefan cel Mare , insa exista o serie intreaga de elemente care pledeaza pentru caracterul oriental al acestei fortificatii. Dintre acestea, turnurile fara spatiu interior nu caracterizeaza cetatile europene din secolul XV iar din arhitectura fortificatiei orheiene lipsesc elementele constructive care ar sugera utilizarea artileriei. “Forma incintei este creata dupa principiul compozitional oriental cosmogonic mandala, dominant in arta orientala incepand cu arta decorativa si culminand cu arhitectura ansamblurilor urbane. Este o metoda pe cat de universala, pe atat de straveche, larg raspandita incepand cu Extremul Orient “. In ceea ce priveste analogiile cetatii de la Orheiul Vechi cu cele de la Chilia si Roman, se recomanda o simpla comparatie a planurilor celor trei fortificatii pentru a proba nesustenabilitatea ipotezei.
Referitor la utilitatea reluarii unor dezbateri privitoare la Cetatea Neamtului, in contextul in care s-ar parea ca “ceea ce a fost de spus, s-a scris” iar investigatiile arheologice s-au imobilizat intr-o etapa de debut, exista speranta ca cel putin gestul in sine va resuscita noi discutii. Unele ipoteze generate si exprimate aici vor putea constitui noi piste de cercetare si – in consecinta – vor avea o contributie oricat de modesta la completarea “portofoliului istoriografic” al cetatii de pe culmea Plesului. Pe de alta parte, lucrarea de fata a aparut sub imboldul dlui Victor Spinei, cel care, cu fiecare ocazie, mi-a atras atentia ca ma aflu intr-o regiune “care chifteste de monumente medievale” si este pacat – aflandu-ma la fata locului – sa nu profit de acest avantaj. Un profit sau – mai degraba – o datorie fata de locurile si monumentele in mijlocul carora imi continui pregatirea profesionala.
Pentru ca intr-o viata de om sunt prea putine ocazii de a arata recunostinta celor care – in masura posibilitatilor lor – au contribuit la formarea mea si, implicit, la conturarea modestelor mele contributii in domeniu, cer permisiunea cititorilor de a le dedica acest studiu. Prin urmare, folosesc acest prilej pentru a multumi familiei si parintilor mei pentru intelegere, incurajare si sprijin, profesorilor mei pentru indrumare si formare, dlor cercetatori Costica Asavoaie, Victor H. Baumann, Costel Chiriac, Florin Hau, Mircea D. Matei si Dorel Paraschiv pentru initierea in tainele arheologiei.
Aparitia acestui demers se datoreaza si colectivului Bibliotecii Judetene “G. T. Kirileanu” din Piatra Neamt, care a aratat multa amabilitate si disponibilitate oferindu-mi spre consultare o serie intreaga de studii din nepretuitul Fond de carte “G. T. Kirileanu”. Nu in ultimul rand, cuvinte de multumire sunt adresate dlui Vasile Zaharia, care mi-a pus la dispozitie o parte dintre valoroasele sale fotografii, printre care si cea mai reusita fotografie aeriana a Cetatii Neamtului – un pretios instrument de lucru -, ultima, chiar cu permisiunea de a fi inserata pe coperta.

Pages: 1 2

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi