Secvente istorice

Primele opinii despre originea cetatilor moldovenesti apartin cronicarilor, care considera ca au fost construite in perioade diferite, “de daci, altele de romani”, de genovezi si de domnie. Versiuni inspirate din traditia orala, verificate intre timp de cercetarile stiintifice, astfel incat sa avem in prezent un tablou ceva mai clar si mai argumentat pentru fiecare obiectiv in parte.

La nivel ipotetic – atat cat s-ar putea permite – si judecand dupa datele existente, se poate admite, intr-un interval cronologic cuprins intre sec. XIII – sf. sec. XIV, existenta unui microsistem de fortificatii de pamant, care prin configuratia sa ar delimita, in linii mari, conturul unei formatiuni antestatale cu puncte de aparare la Batca Doamnei in vest, Cetatea Neamtului la rasarit si intariturile Romanului in sud-est. Regiunea, cu punctele intarite amintite, mai este asigurata, in nord, de o veritabila bariera naturala creata de crestele subcarpatice impadurite ce se intind de la Targu Neamt pana in muntii Stanisoarei si sprijinit in partea de rasarit printr-o inlantuire formata din dealurile inalte Corni (592 m), Runc (507 m) si inchise la miazazi de dealul Barboiu. “Santul de aparare” al acestei cetati naturale este spalat de apa Moldovei iar intariturile Romanului se infatiseaza ca un turn de straja, scos in fata “curtinei”.

La acest ansamblu, mai poate fi adaugata o constructie fortificata de piatra de la Tupilati, jud. Neamt, care pana la 1842 controla vadul peste Moldova. Obiectivul, neglijat mult timp de autoritati si prea putin cunoscut de specialisti, reprezinta o cetate de piatra – de plan rectangular – cu patru turnuri circulare pe colturi, dintre care s-au mai pastrat trei, prevazute cu locasuri de tragere pentru sanete. La o prima evaluare, fortificatia de la Tupilati corespunde veacurilor XVI-XVII si merita oarecare atentie versiunea care circula printre localnici, referitoare le ridicarea obiectivului in vremea lui Stefan cel Mare. Avand in vedere ca in Moldova foarte multe constructii vechi adesea sunt atribuite marelui voievod si faptul ca elementele sale constructive sugereaza o perioada de generalizare a armelor de foc portative, cu toate implicatiile ce decurg de aici, o asemenea posibilitate de datare este privita cu rezerva. Merita a se retine insa miezul informatiei orale – ca instrument de lucru in etapa actuala a cercetarilor – si anume faptul ca cetatea de la Tupilati poate fi continuatoarea unei fortificatii anterioare, poate chiar mai vechi de veacul XV. Pe la 1843, boierul Stefan Catargi isi ridica in mijlocul cetatii o casa cu etaj, deosebit de frumoasa. Desi in Lista Monumentelor Istorice zidul de piatra, declarat monument istoric, este datat in secolul XVII , o cercetare arheologica la Tupilati ar putea identifica existenta unor amenajari cu caracter militar ceva mai timpurii, ridicate aici pentru a controla vadul Moldovei. Deocamdata insa, se pare ca demersurile semnalate in presa cu privire la intentiile actualilor proprietari – strict personale – de declasare si desfiintare a obiectivului , vor prima in fata interesului – national – de cercetare si reabilitare a rarisimului monument istoric. Daca demersurile insistente ale unor indivizi, animati de proiecte bombastice peste care sa-si asigure busturi de merit, vor reusi sa gaseasca sprijin la nivelul comisiilor de specialitate pentru masacrarea legala a vestigiilor Curtilor Domnesti din Piatra Neamt , ridicate de Stefan cel Mare, prin amenajarea – tocmai acolo – a unui pasaj auto subteran cu utilitati, pentru cetatea de la Tupilati sansele de supravietuire sunt cu atat mai mici.

Revenind la subiect, tabloul general schitat mai sus presupune – printre altele – si o existenta antestatala a Romanului, desi problema datarii aparitiei primelor intarituri cu palisada de aici constituie inca subiectul multor dezbateri istoriografice, avand in vedere, din nou, cercetarea arheologica partiala. Interesant, de asemenea, este si faptul ca, pana tarziu, desi era amplasat relativ intr-o pozitie centrala pe harta Tarii Moldovei, targul Romanului a mai fost denumit si “Targul de Jos”, nume care putea avea legatura, intr-o perioada timpurie, cu extremitatea sudica a formatiunii politice dintre raurile Ozana (Neamt) si Bistrita. Spre o concluzie similara duce si observatia lui Dimitrie Cantemir, dupa care “multi cred, dar nu toti, ca aici trebuie sa fi descalecat la inceput pamantenii nostri (…). Caci nu departe de aici (Targul Romanului, n. V. J.), pe malul de rasarit al Siretului, se afla un alt loc, numit si astazi de catre locuitori Smedorova si se zice ca aici ar fi fost cea dintai si cea mai mare cetate. Este sigur ca, multa vreme dupa aceea, Stefan cel Mare a innoit si adus iarasi aceasta cetate la vechea ei faima, dar dupa multi ani Petru, poreclit Rares, nu stiu din ce pricini, a nimicit-o si a dat porunca locuitorilor sa se traga in tirgul Roman”.

In aceasta lumina, rosturile strategice ale Cetatii Neamtului – care nu apara nici o trecatoare de peste munti, se afla intr-o pozitie ceva mai retrasa fata de linia defensiva de apus si nici nu putea constitui o bariera de neocolit spre inima viitoarei Tari a Moldovei -, intr-o perioada cuprinsa intre sec. XIII – sf. sec. XIV -, par a fi ceva mai stravezii. Totodata, daca versiunea de fata poate fi probata, atunci posibilitatea preexistentei unei amenajari fortificate din lemn si pamant pe locul cetatii actuale de piatra sau undeva in apropiere se impune de la sine. De asemenea, informatia din legenda potrivit careia “mai tarziu s-au sculat oamenii de-au alungat pe nemti si le-au daramat cetatea, dar venind Stefan in scaunul Moldovei, a cladit-o iarasi…” contine probabil un suport real. Adica, initial, inainte de sf. veacului XIV, a existat o fortificatie de lemn – la ridicarea ori consolidarea careia, in baza unor presupuse intelegeri cu autoritatea din regiune, sa fi contribuit mult colonizatorii germani, teutoni sau, cel mai plauzibil, sasi -, ulterior aceasta este distrusa, prada divergentelor (interetnice?) locale si, in cele din urma, pe locul ei s-a ridicat puternica fortificatie de piatra, din porunca lui Petru I Musatinul.

Nu este exclus, chiar – daca s-ar da credit traditiei orale -, ca cetatea sa fi fost finalizata in vremea lui Stefan I, cel care a urmat imediat in scaunul presupusului unificator al Moldovei. In fond, multe dintre dezbaterile istoriografice au gasit rezolvari comode in mostenirea legendara, printre cele mai familiare exemple au fost chiar informatiile privitoare la originea Tarii Moldovei sau a Tarii Romanesti. De aceea, si legenda culeasa de G. T. Kirileanu referitoare la Cetatea Neamtului trebuie supusa analizei, desigur cu “filtrarea” cuvenita.

Este interesanta – in acest sens – observatia ca spatiul romanesc este constituit din forme de relief dispuse concentric reprezentand patru linii de aparare naturala: in centru, Podisul Transilvaniei, strajuit asemenea unui zid de cetate de prima bariera – Muntii Carpati apoi Subcarpatii si dealurile inalte, podisurile deluroase si campiile periferice. Fiecare forma de relief, prin dispunerea sa, a oferit conditii specifice si cadru natural optim peste care s-au putut suprapune formatiuni politice, organisme antestatale ce au fost inglobate apoi in componenta statelor medievale romanesti, pastrandu-si unele vechi elemente identitare in organizarea tinutala si judeteana. Subcarpatii – cei care intereseaza aici – prezinta un culoar depresionar in lungul muntelui avand fundul plat sau deluros si sunt delimitati de munte si de dealurile inalte subcarpatine. Chiar si in lipsa celor patru fortificatii amintite mai sus, se poate constata ca, in regiunea Neamtului, configuratia Subcarpatilor a putut constitui locul ideal de ancorare a unei formatiuni antestatale.

Pana si in cele mai recente studii nu se omite observatia – partial acceptabila – conform careia toate cetatile Moldovei sunt asezate pe importante rute comerciale si de comunicatii. Cel putin in privinta Cetatii Neamtului, afirmatia trebuie privita cu oarecare rezerva. Punctele intarite apara vadurile de pe raurile de la hotare si trecatorile montane nu de comercianti, ci de ostile invadatoare, chiar daca atat unii, cat si ceilalti utilizau adesea aceleasi trasee. Rostul fortificatiilor moldovenesti este unul eminamente militar. Pentru controlul si siguranta negustorilor nu era nevoie de edificii inexpugnabile de piatra iar existenta toponimelor “Vama”, “Straja” la vadurile si trecatorile pe care se intra in tara, neinsotite de intarituri de piatra, vine sa confirme acest fapt. Desigur, daca nu cumva undeva in regiunea lor s-ar putea afla ruinele, inca neidentificate, ale vreunor amenajari fortificate de dimensiuni mai mici, poate turnuri de straja dupa modelul acelora identificate in Tara Hategului sau Maramures. Totodata, desi discutia in sine necesita ceva mai multa dezvoltare, se pare ca si in spatiul romanesc, similar altor cazuri europene – in ceea ce priveste relatia cetate-oras (“targ”) -, de multe ori fortificatiile au generat asezarea urbana , “podgrad”-urile de sub Hotin, Neamt, Soroca fiind mai tarzii decat cetatile.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi