Secvente istorice

Pe de alta parte, aparitia primelor nuclee fortificate de piatra pare a fi anterioara transferului marii artere comerciale, numita “drumul tataresc”, de la est de Nistru, care lega lumea hanseatica, prin Liov, de Caffa, pe teritoriul Moldovei, schimbandu-si atributul in “moldovenesc”. Acesta se suprapune, in cea mai mare parte, peste reteaua de comunicatii deja constituita contribuind in mod decisiv la amplificarea traficului si a schimburilor comerciale. Perioada in care a fost posibila realizarea acestei mutatii politico-economice, capitale pentru tanarul stat de la rasarit de Carpati, este marcata intre anii 1386-1392, concomitent cu conflictul dintre genovezi si tatari pentru controlul litoralului de nord-vest al Marii Negre, care periclita siguranta negustorilor. Necesitatea gasirii unei alternative pentru nesiguranta drumurilor stepei, aici inscriindu-se intrarea Haliciului sub dominatie poloneza, gaseste unele dedesubturi si in stabilirea raportului suzerano-vasalic dintre Polonia si Tara Moldovei.

Actul care consfinteste legatura dintre Wladislaw Jagello al Poloniei si Petru I Musatinul al Moldovei, la 26 septembrie 1387, constituie si prima mentiune documentara a existentei unor fortificatii moldovenesti, voievodul alaturandu-si la prestarea omagiului si cetatile sale , fara sa le nominalizeze. Probabil, este vorba Cetatea Alba, intrata de curand in componenta Tarii Moldovei, Hotin, Tetina, Hmielov, Suceava – mentionata documentar in februarie 1388 – si Neamt. Analogiile dintre forturile rectangulare din prima faza a Cetatii Neamtului si Cetatii de Scaun a Sucevei, la care se adauga si Scheia, conduc spre sustinerea unei relatii de contemporaneitate intre ele, ipoteza consolidata si de observatia ca toate cele trei cetati corespund gradului de evolutie al tehnicii militare de la finele veacului XIV. Un alt argument in sprijinul existentei Cetatii Neamtului in aceasta perioada este adus de mentiunea unei liste a oraselor rusesti indepartate si apropiate, redactata intre anii 1388-1391, in care sunt insiruite si targurile Moldovei: “La gurile Nistrului langa mare Belgorod, Cern. Targul Iasilor pe raul Prut. Targul Romanului pe Moldova. Nemeci in munti. Piatra lui Corociun. Soceava, Seret, Baia. Ceciuni, Colomaia. Oraselul pe Ceremos. Hoteni pe Nistru”. De subliniat ca izvorul consemneaza existenta retelei urbane a Moldovei , majoritatea targurilor – daca nu chiar toate – sprijinite pe puncte fortificate din piatra sau din lemn si pamant.

Prima mentiune documentara propriu-zisa a fortificatiei de pe Ozana dateaza din 2 februarie 1395 cand, aflat intr-o campanie impotriva lui Stefan I, care avea ca scop destramarea legaturii moldo-polone , regele maghiar Sigismund de Luxemburg semna un act in care se localiza “inaintea Cetatii Neamtului” (ante castrum Nempch). Se afla, probabil, in tabara de la Hindau, de unde fusese nevoit sa faca – in cele din urma – cale intoarsa, fiind infrant de ostile moldovene si fara a mai vedea fortificatia proaspat inaltata.

Cetatea Neamtului nu pare sa fi fost asediata de armata regala – asa cum se presupune – deoarece traseul urmat de aceasta, foarte probabil prin Adjudul Vechi spre nord, trecea mai intai pe la Bacau, Piatra si Hindau (astazi dealul Hinga, de pe mosia satului Cracaoani, jud. Neamt ) spre capitala tarii. “Ante castrum” trebuie inteles ca “inainte de (a ajunge la) Cetatea Neamt” si nu sub zidurile fortificatiei. Stefan I a preferat sa previna un asediu al Cetatii Neamtului angajandu-si ostenii intr-o lupta intre dealurile Hindaului, altminteri izvoarele ajunse pana la noi nu ar fi pastrat tacerea. Pe de alta parte, daca ungurii ar fi patruns pe la Campulung, era cu neputinta ca lupta decisiva sa nu se fi purtat undeva in preajma Sucevei sau – macar – urme ale trecerii lor s-ar fi pastrat documentar, arheologic si in cronici. Nu este exclus ca o buna parte din avutiile tarii si boierilor, impreuna cu membrii unor familii insemnate, sa fi fost adunate si ascunse la Neamt – asemenea unei practici traditionale confirmata pentru perioade mai tarzii -, ceea ce ar completa, in oarecare masura, seria de motive pentru alegerea locului bataliei la Hindau, la vreo 20 km de Cetatea Neamtului.

Luptele pentru domnie, care au caracterizat vremurile de dupa moartea lui Alexandru cel Bun si pana la urcarea la tron a lui Stefan cel Mare, perioada in care a stat in cumpana insasi soarta tarii, intrerup tacerea izvoarelor istorice cu privire la Cetatea Neamtului. Dupa moartea lui Alexandru cel Bun, tronul Tarii Moldovei a fost ocupat de Ilias, insa acesta nu s-a dovedit intru totul demn de greaua mostenire. Astfel, a trebuit sa-si dispute tronul cu fratele sau, Stefan II, conflict care – in cele din urma – a capatat un sfarsit tragic pentru Ilias. In toamna lui 1442, Ilias a fost prins de Stefan si orbit, fiind nevoit sa se retraga impreuna cu familia sa in Polonia, unde beneficia de protectia regelui. In ciuda aparentelor, linistea si stabilitatea domniei moldovenesti nu era nici pe departe asigurata. Cumplita soarta a lui Ilias era razbunata, in vara lui 1447, de unul dintre fiii acestuia, Roman, care a coborat cu sprijin militar din Polonia, l-a surprins si omorat pe unchiul sau, Stefan, la Cetatea Neamtului. Abia se asezase lespedea peste osemintele lui Stefan II la Manastirea Neamtului, cand Roman era silit sa ia din nou drumul pribegiei cedand locul lui Petru II – venit cu ajutoare de la Iancu de Hunedoara -, la doar cateva luni de la instalarea in scaunul Tarii Moldovei.

Desigur, cercurile poloneze nu se puteau multumi cu noua rasturnare de situatie in favoarea Ungariei si au intervenit in Tara Moldovei pentru a-l aseza in scaunul domniei pe Alexandrel (Olehno), un alt fiu al lui Ilias I, despre care Letopisetul de la Bistrita mentioneaza ca era nascut la 17 august 1438. Nu pentru mult timp, insa, deoarece replica lui Iancu de Hunedoara – interesat de atragerea Tarii Moldovei in frontul antiotoman – a dus la inscaunarea lui Bogdan II, fiul din flori al lui Alexandru cel Bun si tatal lui Stefan cel Mare. Lupta dintre cei doi s-a dat la Tamaseni, la 12 octombrie 1449, iar in urma ei sustinatorii copilului-voievod de doar 11 ani au cedat in fata ostilor lui Bogdan II si s-au retras in Polonia, de unde reveneau cu ajutoare proaspete din partea regelui Cazimir IV Jagiello. In contextul confruntarilor, ostile poloneze “au apucatu Hotinul si Neamtul si Suceava si au asezat pre Alixandru-voda la scaun” , insa nu pentru mult timp, deoarece Bogdan a reusit sa se impuna. S-a admis – nu fara temei – ca Cetatea Neamtului a fost predata armatei poloneze, pe la inceputul anului 1450, probabil ca urmare a tradarii parcalabului acesteia, Duma, fiul lui Limbadulce. Instabilitatea domniei de la Suceava a readus in discutie mai vechiul proiect polono-maghiar de impartire a Moldovei, discutat la Lublau in 1412, pe care abilitatea politica si priceperea lui Alexandru cel Bun au reusit sa-l amane. In cele din urma, regele a fost convins sa mai trimita un corp de armata in sprijinul lui Alexandrel, varul primar al tatalui sau , insa fara succes, polonezii fiind batuti in padurea de la Crasna , in ciuda tradarii unor curteni moldoveni.

Pentru a nu indeparta cititorul de subiectul principal al lucrarii de fata, nu este cazul si nici locul aici a detalia evenimentele care au dus la inscaunarea lui Stefan cel Mare. Doar ca o introducere intr-un nou episod legat de Cetatea Neamtului, trebuie facuta precizarea ca luptele interne pentru ocuparea domniei au dus la slabirea autoritatii centrale, intr-un moment de cotitura in istoria lumii. La finele lui mai 1453, sultanul Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul iar peste trei ani asedia Belgrad-ul sarbesc. Imperiul otoman depasise deja profunda criza declansata de invazia fulgeratoare a tatarilor lui Timur Lenk – in urma careia insusi sultanul Baiazid I Yldirim a fost luat captiv in batalia de la Ankara de la 28 iulie 1402 – anuntand marsul turcesc spre Europa. O alta serioasa lovitura era data crestinatatii europene prin impunerea controlului otoman la Stramtori si ingenuncherea centrului sistemului pontic genovez, Caffa, in vara lui 1455, ceea ce o vaduvea de importantele resurse ale Orientului, pe care negustorii genovezi si venetieni le aduceau de cateva sute de ani prin Marea Neagra. Parte componenta a acestei lumi comerciale a Pontului, prin cetatile sale Chilia si Cetatea Alba, Tara Moldovei era direct afectata, situatie care impunea o revizuire a politicii sale in raport cu Imperiul otoman. Clipa potrivita, poate si Omul, intarziau deocamdata sa apara. Miscarile turcilor erau insa urmarite cu interes de curtea de la Suceava, drept dovada, tragica veste a caderii vechii capitale a Imperiului bizantin ajungea in Polonia printr-o solie a lui Alexandrel, condusa de influentul parcalab de Cetatea Alba, Costea Perecichi, in intervalul 12 iunie – 7 septembrie 1453.

Vremurile erau destul de tulburi, atat in interiorul, cat si in exteriorul tarii iar tanarul domn nu era vazut a fi in stare sa le stapaneasca. Astfel incat el a fost alungat de Petru Aron si silit sa se retraga la Cetatea Alba, unde si-a gasit sfarsitul, otravit de boieri. De numele lui Petru Aron se leaga nu doar crima de la Rauseni asupra lui Bogdan II, ci mai ales plata primului haraci al Moldovei, decizie pentru care – in fata unei scrisori amenintatoare a sultanului, semnata la 15 octombrie 1455, in care-i fixa ca termen de achitare trei luni – a adunat intregul Sfat Domnesc. Pusi in fata unei hotarari fara precedent, constienti de valoarea reprobabila a unui act de ingenunchere – fara lupta – in fata paganilor, domnul si boierii acceptau la 5 iunie 1456 plata tributului asigurand ca era o masura de conjunctura, “pina cind ne gasim aliati asa cum au avut si inaintasii nostri”. La mai putin de un an, Petru Aron a fost nevoit sa se refugieze in Polonia si sa lase acest obiectiv pe seama fiului lui Bogdan II, Stefan, venit cu sprijin din partea lui Vlad Tepes si Iancu de Hunedoara. Pentru ca incetarea platii haraciului insemna si inceperea unui razboi cu temutul Padisah, Stefan si curtea sa au ales sa mentina pacea cu turcii, profitand de ragazul atat de prielnic pentru asezarea tarii – mai ales ca sultanul acordase un privilegiu comercial negustorilor moldoveni – si pregatirea apararii. Moldova nu putea fi sigura fara granitele bine controlate, ceea ce l-a dus pe viteazul domn, in 1462, sub zidurile Chiliei – aparata de o garnizoana maghiara -, pe care a cucerit-o abia in 1465 iar dupa impacarea cu regele Poloniei redobandea Hotinul. In aceleasi imprejurari, ca o etapa pregatitoare razboiului moldo-otoman, a fost continuat – daca se au in vedere lucrarile de la Cetatea Alba din 1454 – vastul program de adaptare a constructiilor cu caracter militar la noile cerinte de lupta. Probabil, tanarului domn i-a fost utila – in acest sens – experienta marelui boier Stanciul, cel care pentru scurt timp fusese trimis de Alexandrel in ajutorul fratilor Perecichi, Costea si Petru, parcalabi ai Cetatii Albe, la inceputul anului 1453.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi