Secvente istorice

Ca de obicei, in vremuri tulburi, la Cetatea Neamtului si-au gasit adapostul mai multi boieri, printre care se afla si domnita Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu, revenita in tara. Aici a fost surprinsa de ostile poloneze, care s-au si grabit sa-si verse veninul adunat din cauza lui Bogdan si Timus Hmielnicki. Constantin Gane atrage atentia asupra altor elemente ce lamuresc omorul nenorocitei femei. Revenita la mosia tatalui sau, Deleni, din tinutul Botosanilor, vaduva a aprins inima postelnicului Vasile Krupenski, proprietarul unei mosii invecinate. A fost, probabil, refuzat, deoarece, in acele momente de cumpana, cand Constantin Cantemir a parasit Iasii, postelnicul a ales sa se alature polonezilor. In tabara polonezilor a reusit sa obtina de la Jan Sobieski un corp de cazaci pentru a asedia Cetatea Neamtului comunicandu-i ca acolo s-a ascuns fiica lui Vasile Lupu cu multe bogatii. Decapitarea domnitei Ruxanda la Cetatea Neamtului, un mod neobisnuit de executare a femeilor in Moldova medievala, a impresionat multa lume, in masura sa dea un caracter distinctiv campaniei poloneze din acel an. Salvarea tarii a venit din partea tatarilor, cu un pret deja obisnuit, pentru ca, atat in urma polonezilor, cat si a tatarilor, ramaneau fumegand numeroase conace boieresti si sate iar oamenii se adaposteau in desisul codrilor si in spatele puternicelor ziduri ale manastirilor. Invaluite de tatari, ostile regale au fost nevoite sa se retraga, luand cu ele moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava si pe invatatul mitropolit Dosoftei, cel care nu s-a mai intors in tara si s-a stins sase ani mai tarziu la Zolkiew-Nesterov.

Chiar daca armata lui Jan Sobieski a fost respinsa, in Tara Moldovei misunau inca podghiazuri si diverse grupuri de talhari. Solutia pentru restabilirea situatiei interne a fost – intr-o prima etapa – iertarea unui grup de vreo 40 de infractori din Tara de Jos si transformarea lor intr-un soi de politie domneasca. Acestia au venit la Manastirea Galata si au jurat credinta domnului, dupa care au primit leafa lunara de cate 4 lei si carti de volnicie sa adune hotii. Rezultatele nu au intarziat sa apara si in scurt timp a fost surprins si infrant, in Targul Pietrei, un podgheaz de vreo 200 de polonezi si cazaci. Succesul neasteptat i-a dat noi sperante domnitorului, care a inceput noi recrutari si a organizat noi steaguri (unitati) de lefegii la Roman, Cozmesti, Targu Frumos, Harlau, Podu Iloaiei si Iasi. Exemplul a fost urmat si de starostele Putnei, Miron Costin, astfel incat erau adusi frecvent in fata domnului tot mai multi prinsi “de-i tot omorie cu tot feluri de cazne”.

In aceasta vreme, Constantin Cantemir s-a impacat cu boierii Ruset (numiti si Cuparesti), pe care se angajase in fata lui Serban Cantacuzino sa-i omoare. Ei fusesera prinsi si aruncati in temnita dar au reusit – dupa ce au platit vreo 30-40 de pungi cu bani si la sfatul lui Velicico Costin – sa scape in Transilvania. De aici, s-au refugiat la Istanbul unde teseau intrigi impotriva domnului Tarii Romanesti. Iordachi Ruset a primit “cheia tarii in mina”, fiind ridicat la rangul de mare vistiernic, in timp ce fratii sai, Manolachi lua locul lui Miron Costin la starostia Putnei iar Scarlatachi si Mihalachi ramaneau la Constantinopol in functia de capuchehaie. Noua turnura a fost in masura sa amplifice conflictul dintre Constantin Cantemir si Serban Cantacuzino, mai ales ca Rusetestii promisesera domnului moldovean ca il vor ridica si in scaunul Munteniei.

La complicatiile pe plan extern se adaugau altele, interne, intrucat batranul domn nu stia carte si boierii Ruset nu au intarziat sa profite. In ciuda faptului ca Tara Moldovei era in continuare scutita de tributul la Poarta, acestia au introdus noi si apasatoare dari asupra taranilor, mazililor si breslasilor. Impotriva masurilor abuzive au protestat fratii Velicico si Miron Costin, intrand in conflict deschis cu Cuparestii si cu voda insusi. Asupra celor doi frati a cazut si banuiala de tradare, mai ales ca, in afara, Serban Cantacuzino – atras in Liga Sfanta – a adunat oaste la Arges si a trimis soli la habsburgi, rusi si la polonezi pentru a intra in Tara Moldovei si a-l inlocui pe Constantin Cantemir, considerat o piedica in calea coalitiei antiotomane. In replica, turcii i-au trimis pe tatari sa ierneze in Tara Romaneasca insa, in timpul pregatirilor, hanul a aflat ca Serban Cantacuzino a murit, ceea ce l-a determinat sa renunte. La randul sau, domnul Tarii Moldovei a fost nevoit sa incheie o alianta cu imparatul habsburgic, Leopold I, fata de care se angaja sa se alature coalitiei crestine, odata ce ostile imperiale aveau sa ajunga la Braila sau Siret si dupa ce va fi asigurat de sustinerea boierilor sai. Cerea in schimb – printre alte clauze – recunoasterea sa pe viata in scaunul Tarii Moldovei iar fiul sau Antioh trebuia sa primeasca titlul de conte.

Noul domn al Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, a ales in primii ani de domnie sa ramana fidel Portii, desi raporturile cu Constantin Cantemir si familia Rusetestilor ramaneau, in continuare, incordate. Si la nord se mentinea conflictul cu polonezii, care au organizat corpuri de mercenari polonezi si moldoveni la Cernauti. De aici, slobozeau expeditii de jaf in Tara Moldovei si atacau carele turcesti care aprovizionau garnizoana cetatii Camenita. Astfel, in august 1691, Jan Sobieski intra din nou in Moldova, in fruntea unei armate puternice, cu intentia de a ocupa Iasii, ceea ce – in cazul unei reusite – ii putea asigura o pozitie favorabila in cadrul negocierilor de pace dintre Imperiul otoman si Liga Sfanta. A coborat pana in Targu Frumos, dupa care s-a intors ocupand Cetatea Neamtului, Cetatea Sucevei si o mare parte dintre manastirile din regiune, unde a lasat garnizoane si a ridicat parcane. Dimitrie Cantemir sustine ca Cetatea Neamtului a fost impresurata mai multe zile de polonezi “dar ea n-ar fi fost luata, daca foamea nu i-ar fi silit pe cei citiva moldoveni aflati inlauntru ca s-o apere, s-o dea pe miinile lesilor”.

Tratatul secret incheiat cu habsburgii a constituit un argument serios pentru un grup de boieri din Tara de Jos, in frunte cu Velicico Costin, pentru a-i determina pe turci sa-l mazileasca pe Constantin Cantemir si sa scape Moldova de multimea abuzurilor. Acestia isi jurasera sa pastreze taina si sa fuga in Tara Romaneasca, de unde trebuiau sa primeasca banii necesari sa ajunga la Istanbul. Locul lui Constantin Cantemir urma sa fie ocupat de Velicico Costin. Complotul a fost insa dezvaluit domnului de catre unul dintre participanti, Ilie Tifascul, poreclit Frige-vaca. Indata, au fost trimisi slujitori domnesti sa-i prinda pe vinovati, o parte au scapat in Tara Romaneasca iar altii – printre care se afla si Velicico – au fost prinsi si adusi la Iasi. Dupa ce a fost batut de domn cu buzduganul si aruncat in temnita, la sfatul vistiernicului Iordachi Ruset, fostul vornic al Tarii de Jos a fost scos noaptea din temnita si i s-a taiat capul. De frica razbunarii, Cuparestii l-au indemnat pe Constantin Cantemir sa-l prinda si sa-l omoare si pe Miron Costin, chiar daca vinovatia sa nu era stabilita. Cronicarul se afla la mosia sa de la Barbosi (actualmente Branisteni), sub Roman, unde isi ingropa sotia, strain de urzelile fratelui. Slujitorii sai l-au anuntat despre apropierea nenorocirii si l-au sfatuit sa fuga la Cetatea Neamtului “iar el n-au primitu, stiindu-sa drept. Gandie ca l-or duce la Ies si s-a indrepta”. Nu a ajuns insa in fata domnului si a fost ucis la Roman.

Fiii lui Miron au fost prinsi si intemnitati, impreuna cu ceilalti boieri complotisti. Li s-au adaugat, in scurt timp, si boierii care ajunsesera la Poarta cu para dar domnului i se interzisese sa-i taie si au fost nevoiti sa-si cumpere libertatea. Feciorii lui Miron au fost eliberati “pe chezasie”, fara a se rascumpara, insa au avut de indurat, din cauza Rusetestilor si banuielilor de tradare ce planau asupra lor. Astfel, impreuna cu alti cativa boieri, s-au decis sa fuga din tara, intelegere care a ajuns si la urechile lui Constantin Cantemir. Pe urmele lor au fost pusi slujitorii domnesti dar au reusit sa ajunga la Cetatea Neamtului si s-au pus sub protectia comandantului garnizoanei. Ceilalti au fost prinsi si dusi la Iasi, pe drum a venit insa vestea ca a murit Constantin Cantemir si au fost eliberati. Au mers, totusi, in capitala Moldovei, unde s-au impacat cu fiul raposatului, Dimitrie Cantemir, cel impus de curteni sa preia domnia. Dupa ce au primit invoirea sa mearga spre casele lor, acestia au luat calea Tarii Romanesti si, de acolo, Constantin Brancoveanu a trimis in graba un sol sa vesteasca moartea domnului Tarii Moldovei si sa insiste pentru acordarea firmanului de domnie lui Constantin, fiul lui Gheorghe Duca.

Prin urmare, desi in biserica domneasca a Sfantului Nicolae se citise molitfa de ungere pentru Dimitrie Cantemir, la trei saptamani domnul ridicat de tara a trebuit sa lase loc celui investit de Poarta si sa ia drumul Istanbulului. Bogdan si Iordachi Ruset, solicitati la randul lor sa se infatiseze in fata Sultanului, “sa de seama pentru ce-au mincat tara”, s-au refugiat in Polonia.

In jurul noului domn, sprijinit de Constantin Brancoveanul, s-au strans toti boierii nedreptatiti de Constantin Cantemir si Rusetestii determinandu-i politica interna. Mai cu seama, s-au apropiat de Constantin Duca boierii din familiile Costache si Costin, Nicolae Costin, fiul cronicarului, s-a casatorit chiar cu o sora a domnului, domnita Ileana si a fost numit hatman. Pe langa intrigile la Poarta impotriva fiilor lui Constantin Cantemir si a lui Iordache Ruset, acuzati ca au secatuit resursele tarii, in interior au inceput razbunarile asupra boierilor “radicati din neamuri proaste”. Au urmat o serie intreaga de confiscari si cumparari de mosii in folosul domnului. Slujitorii domnesti s-au napustit asupra caselor lui Bogdan si Iordachi Ruset, in cautare de bani si odoare iar jupanesele acestora au fost aduse la Iasi, unde au fost supuse caznelor pentru a destainui adaposturile tuturor averilor. Dupa ce au aflat ascunzatorile, multe pe la prieteni, jupanesele Rusetestilor au fost surghiunite la Focsani iar de aici au fost trimise – “cu bogata lipsa si nevoie” – la Cetatea Neamtului, unde se ascunsesera, intre timp, sotii lor.

Constantin Duca nu a mai fost scutit de haraci, asa cum se intamplase in vremea lui Constantin Cantemir – fapt cauzat de unele pledoarii exagerate privitoare la bogatia Tarii Moldovei, facute la Poarta, pentru a scoate in evidenta proasta gestiune a Cantemirestilor -, insa vistieria tarii era goala. Tot atunci au si inceput a veni creditorii de la Istanbul, pentru plata datoriilor facute cu ocazia investirii. Urmand exemplul lui Constantin Brancoveanu – care-i devenise ruda din toamna lui 1693, prin casatoria lui Constantin Duca cu fiica acestuia, Maria -, s-a introdus o noua dare, vacaritul. In vara anului 1694, oamenii erau taxati si pentru productia de porumb.

Pe langa mania tarii si intrigile Cuparestilor, Constantin Duca, desi este caracterizat de Ion Neculce a fi “domnu cu-ntelepciune, si la minia lui graie tot cu cinste si cu ingaduiala, nu cu rastituri, prostatic”, “om foarte invatat bine la carte”, a comis cateva erori grave, care i-au atras mazilirea, in ciuda protectiei de care se bucura din partea socrului sau. Si-a atras asupra sa banuiala de tradare, dupa ce in anul 1694 nu a reusit sa asigure protectie zaherelei turcesti care aproviziona Cetatea Camenitei si a fost atacata langa Nistru de polonezi. Mare suparare arata si principele Transilvaniei, Imre Thokoly, care-l para la Poarta pe Constantin Duca de violarea corespondentei. Protectia influentului si experimentatului sau socru din Tara Romaneasca nu a facut decat sa amane – pentru un timp – mazilirea tanarului domn al Tarii Moldovei si sa determine o cercetare prealabila a acestuia. Cu acest scop si pentru ridicarea haraciului, a venit la Iasi un trimis al Sultanului. A trebuit sa zaboveasca mult in capitala Moldovei, deoarece – din lipsa resurselor – banii pentru haraci intarziau sa-i vina iar pentru cealalta insarcinare, capugi-basa i-a chemat la el pe marele logofat Tudosie Dubau si pe marele postelnic Panaitachi Morona. Din discutiile de taina ce s-au purtat, boierii moldoveni au aflat ca trimisul turc avea asupra sa si firmanul de mazilire, veste adusa deindata domnitorului moldovean. Trebuia gasita o solutie pentru prevenirea unui asemenea deznodamant si, cu sfatul hatmanului Nicolae Costin, au pus la cale o diversiune. Astfel, serdarul Moisai din Cetatea Neamtului a primit porunca sa-l atace pe capugi-basa si pe insotitorii sai, ceea ce s-a si intamplat intr-o noapte, cand acesta a coborat cu vreo 300-400 de joimiri, l-au prins si decapitat pe capugi-basa iar insotitorii care au scapat cu viata au fost luati in robie. Slujitorii domnesti au simulat o urmarire a joimirilor dar pana la Valea Letcanilor, de unde au facut cale intoarsa.

Odata faptuita isprava, Constantin Duca s-a si grabit sa scrie la Poarta ca Bogdan si Iordachi Ruset – ascunsi in Cetatea Neamtului – l-au indemnat pe serdarul Moisai sa-i atace pe turci. De cealalta parte, insa, Moisai, fiind de neamul Cantemirestilor, a raspandit vestea ca fapta sa a fost poruncita de Constantin Duca. La randul lor, cei doi adversari din Cetatea Neamtului nu puteau scapa un asemenea prilej si s-au grabit sa anunte la Camenita si la Poarta cele savarsite de domnul Tarii Moldovei. Zilele lui Constantin Duca in scaunul Tarii Moldovei erau deja numarate, pentru ca isi pierduse si bruma de incredere de care se mai bucura la Istanbul. Supararea domnului, varsata pe cumnatul sau Nicolae Costin, care a fost scos din hatmanie si inlocuit cu Antiohie Jora, subliniaza tensiunea din interiorul curtii domnesti. Pentru a mai incerca o remediere a situatiei, s-a adunat in taina o ostire care a fost trimisa, in frunte cu noul hatman, sa atace spontan parcanele de la Neamt si sa-i prinda pe Bogdan si Iordachi Ruset la gazdele lor de sub cetate. Manevra nu a reusit, intrucat adversarii domnului au fost anuntati de un prieten din Iasi si s-au mutat in seara cu pricina la adapostul zidurilor Cetatii Neamtului iar oastea domneasca a lovit parcanele “au si spart o bucata si i-au dat foc, si au facut orice si stricaciune”. Ostirea domneasca nu a cutezat sa se apropie de zidurile puternice ale fortaretei si, probabil, disensiunile din interiorul taberei moldovenesti au izbucnit, tocmai pe marginea acestui subiect. Prin urmare, Antiohie Jora a pierdut controlul asupra ostenilor sai, care “s-au si sametit” pomenindu-se cu ei sub zidurile Manastirilor Agapia, Secu si la Schitul Sihla, pentru a-i scoate pe mercenarii lasati de Jan Sobieski in 1691.

Vestea alungarii garnizoanelor poloneze din manastiri l-a luat prin surprindere pe marele hatman al Poloniei, Jan Jablonovski, care intretinea o corespondenta permanenta si era informat de Constantin Duca despre toate miscarile turcilor si tatarilor. In schimb, polonezii nu au mai trimis expeditii de prada in Tara Moldovei. Era convins, deci, ca este vorba despre o neintelegere si l-a trimis, pentru aplanarea conflictului, pe Constantin Turculet, un polcovnic moldovean aflat in slujba regelui Poloniei, care crease multe neplaceri turcilor ce luau drumul Camenitei. In toiul tratativelor purtate de cei doi comandanti, un mercenar din oastea lui Turculet si-a descarcat pistolul omorand pe stegarul lui Antiohie Jora si declansand un conflict deschis intre cele doua tabere. Dupa o scurta confruntare, joimirii s-au retras spre Cetatea Neamtului, urmariti indeaproape de ostenii domnesti. Au fost siliti sa dea batalia in fata parcanelor de la Cetatea Neamtului si, in invalmaseala, s-a reusit izolarea si capturarea lui Constantin Turculet. O noua raza de speranta se arata pentru Constantin Duca, care avea la mana – prin predarea lui Turculet la turci – o dovada de indreptare dar pana a se dezlantui petrecerile de la curte, in cinstea succesului neasteptat, a intrat pe poarta un capugi-basa cu vestea mazilirii. In culmea disperarii, domnul-mazil a trimis in graba porunca la Antiohie Jora, aflat inca sub zidurile Cetatii Neamtului, sa-l trimita urgent pe pretiosul prizonier pentru a-l preda turcilor. Aproape de Podu Iloaie, insotitorii lui Turculet au fost opriti din porunca logofatului Dubau si Manolachi Ruset – numiti caimacami pana la preluarea domniei de catre Antioh Cantemir – iar captivul a fost dus la Manastirea Galata. Domnul mazil a fost instiintat de hatmanul sau despre decizia caimacamilor si s-a plans capugi-basei. Noaptea, slujitorii caimacamilor l-au facut scapat pe Constantin Turculet, care a reusit sa ajunga la Cetatea Neamtului, inainte ca steagul de lipcani, trimis de capugi-basa la Galata, sa-l mai poata gasi.

Scapat din mainile turcilor, polcovnicul a adus la Cetatea Neamtului noutatile de la Iasi si indata au pornit spre capitala Tarii Moldovei boierii Bogdan si Iordachi Ruset. S-au prezentat in fata capugi-basei si au dat in vileag toate ispravile lui Constantin Duca, fara ca paratul sa se mai poata apara “si-i era mai mare ciuda cum ca-i stia toate tainele ce le facusa”. Nu a mai avut de ales si a fost nevoit sa plece la Istanbul, alinat de promisiunile sotiei ca va face socru-sau carare de pungi pana la Poarta si va reveni la domnie.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi