Toponimul Neamt

Ca multe alte dezbateri stiintifice, si aceasta separa grupuri de opinii, fiecare cu argumentele, adeptii si simpatizantii sai, in cazul de fata fiind vorba despre doua tabere mai importante:

  • prima sustine ca numele de “neamt” dat apei, regiunii, manastirii, cetatii si targului se datoreaza unor elemente colonizatoare germane, cavaleri teutoni sau grupuri de sasi. In acest sens, Simion T. Kirileanu retine o legenda locala – reprodusa partial si de Profira Groholschi – potrivit careia “inainte de Stefan Voda, cu mult inainte, au venit niste nemti pe-aici s-au silit pe oameni de le-au carat piatra si le-a cladit cetatea. Si asa de mult ce i-au nacajit pe oameni nemtii ceia, c-au ramas oamenii saraci lipiti pamantului, pierindu-le vitele carand la piatra si, dupa ce s-au mantuit boii si caii, au pus si vacile la jug (…). Mai tarziu s-au sculat oamenii de-au alungat pe nemti si le-au daramat cetatea, dar venind Stefan in scaunul Moldovei, a cladit-o iarasi…” . Printre primii istorici sustinatori ai acestei conexiuni etno-toponimice se numara Bogdan Petriceicu-Hasdeu, cu memorabila expresie “Neamt e tot neamt” explicand ca numele tinutului vine de la colonizatorii nemti, cavaleri teutoni carora li se datoreaza – printre altele – si constructia cetatii eponime. Dimitre Onciul prelua conexiunea prezentei germanice la est de Carpati prin stabilirea, in anul 1211, a ordinului cavalerilor teutoni in tara Barsei, la invitatia regelui Andrei II al Ungariei, cu indatorirea de a apara hotarele rasaritene ale regatului impotriva cumanilor. In scurt timp, dominatia teutonilor a traversat lantul carpatic extinzandu-se pana la Siret iar in acest spatiu au ridicat doua fortarete, pe care le identifica cu Cetatea Neamtului si Craciuna, ultima localizata in Muntii Vrancei. Noua stapanire a teutonilor a alimentat pretentiile regelui maghiar, in calitate de suzeran, asupra teritoriului extracarpatic intalnind opozitia cavalerilor iar pentru stingerea conflictului a fost nevoie de medierea papalitatii, in anul 1222, care a dat castig de cauza suveranului Ungariei. Neintelegerile s-au reaprins peste trei ani, ceea ce l-a facut pe rege sa revoce donatia si sa-i scoata pe cavalerii teutoni din tara iar teritoriul ocupat de acestia la rasarit de Carpati si-a facut loc in agenda politica maghiara si a fost considerat ca parte anexa a regatului . Completari interesante in sustinerea acestei teze sunt facute de arhiereul Narcis Cretulescu, care identifica la Neamt trei feluri de constructii atribuite cavalerilor teutoni. Este vorba despre o cetate, case si magazii pe vatra in care se afla astazi Manastirea Neamtului. Dupa retragerea cavalerilor, fortificatia cu bisericuta din ea avand hramul Sf. Ioan Bogoslovul, a dat nastere manastirii Sf. Gherman, numita apoi Manastirea Neamtului pastrand si biserica mica, innoita radical la 1402 si 1835. Gropnita de aici a fost amenajata din beciul vechi al fortificatiei. A doua constructie, cu case, grajduri si beciuri cu magazii, se afla la Trapezari, sub culmea Braileanca, mai jos de poienile lui Gurie si Priam. Cetatea in cauza avea si beciuri secrete pe care le-a denuntat Gatae Surugiu in anul 1653, fapt ce i-a atras pedeapsa capitala. A fost abandonata si “uitata inca de pe la 1717 si s-a desfiintat la 1819″. Ultima dintre cele trei fortificatii atribuite teutonilor ar fi – dupa Narcis Cretulescu – cetatea de pe culmea Plesului, altfel spus Cetatea Neamtului . In ciuda reticentelor exprimate in istoriografie cu privire la teza eruditului arhiereu, pe motiv ca toate trimiterile nu ar avea suport documentar, trebuie notat ca acestea contin cateva elemente cu caracter concret, in special date cronologice, de localizare si chiar numele lui Gatae Surugiu. Faptul ca personajul mentionat aici nu se regaseste in tezaurul documentar cunoscut nu poate constitui o proba indubitabila a fanteziei, din acelasi motiv al “bazei documentare” incomplete, invocat de contestatari. Fara intentia de a creiona contextul istoric ce a dus – printre altele – si la diminuarea numarului de acte ajunse pana la noi, poate fi utila amintirea, cel putin tangentiala, a catorva notite ale unuia dintre aceia care, la cumpana dintre secolele XIX – XX, s-au implicat in salvarea a cat mai multor vestigii manuscrise expuse disparitiei . Nicolae Iorga a reusit, printr-o pura intamplare, sa scoata la lumina intreaga arhiva a Manastirii Horezu dar si un mare numar de manuscrise si documente de la Manastirea Neamtului, sortite “risipei”. Este greu de estimat, insa, cate valori scrise s-au pierdut pentru totdeauna. Apoi, in privinta Manastirii Neamt, se poate marturisi o banuiala ca – in afara de vechea si bogata biblioteca manastireasca, ale carei posibilitati de acces depind, dupa cum sustin calugarii, de insasi semnatura “preainaltului”, atat de familiar unui roman al lui Umberto Eco – mai exista documente tainuite cu grija, ale caror filamente strabat timid prin operele unor “privilegiati” de talia lui Mihail Sadoveanu si Narcis Cretulescu. Asadar, datele prezentate de arhiereu – inainte de a fi ignorate ab initio – reclama totusi o cercetare temeinica de teren. In fond, negurile legendare au fost singurele care marturiseau despre existenta anticei cetati a Troiei, pana in secolul XIX, cand a fost descoperita de arheologul german Heinrich Schliemann devenind astfel o certitudine istorica.
  • printre cei care au formulat cele mai dezvoltate si argumentate opinii contrare versiunii schitate mai sus se numara chiar grupul de arheologi care au investigat cetatea in anul 1939. Se indica, in primul rand, lipsa vreunui suport documentar cert in sprijinul “tezei teutone”. Apoi – dupa aceiasi cercetatori -, cuvantul de origine slava “neamt” nu este, in cazul de fata, un etnonim cu aplicatie toponimica, acesta se refera de fapt la caracterul raului Neamt, de la care vine numele regiunii si ar avea semnificatia de “tacut” . Desi recunosc prezenta unor grupuri de sasi in regiune, fapt reflectat si in toponime precum paraul Sasca din comuna Vanatori-Neamt, muntele si dealul Sasca, satul Sascuta, existenta, in cartierul Tutuieni al orasului Targu Neamt, a unei biserici catolice, pe care traditia o atribuie sasilor, confirmari ale calatorului strain Bandini referitoare la sasi si la bisericile catolice ale lor in Targu Neamt , autorii resping cu hotarare ideea construirii Cetatii Neamtului de catre germani intrebandu-se retoric daca acestia ar fi avut vreun interes sa zideasca o cetate intr-o regiune in care nu aveau autoritate . Dupa o analiza asupra actelor papale ce au alimentat “ipoteza teutona”, N. Constantinescu conchidea transant ca “din cuprinsul lor nu reiese nimic in legatura cu Cetatea Neamtului. Vom sublinia insa metodologia cu totul gresita a adeptilor teoriei teutonice, care consta pana la urma in tratarea izolata a actului din 1232″ . La randul sau, Radu Popa respinge ipoteza teutona aratand spre o oarecare pornire a unora de a atribui toate realizarile initiativelor straine iar in privinta sasilor sustine ca acestia nu au putut avea o pondere determinanta in regiune . Admite, insa, o alta varianta: “Chiar daca numele de Neamtul pe care l-a luat raul Ozana, de sub cetate, oglindeste episodul istoric de care a fost vorba mai sus (prezenta sasilor, n. V.J.), targovetii de la Neamt nu au putut avea, in primele decenii de existenta a targului, decit o fortificatie din lemn si pamint, al carei aspect si loc ramin de stabilit prin cercetari arheologice” .

Cu titlu de curiozitate – desi preia in cea mai mare parte opiniile formulate de I. Minea, N. Grigoras si ing. Gh. Cojoc -, poate fi amintit aici un studiu in care se face o comparatie cu toponimul Tacuta din codrii Dobrovatului, “Neamt” reprezentand, dupa autor, o traducere slava romanizata . Pentru “inchiderea dosarului ipotezei teutone” s-a pledat recent si pe baza faptului ca cercetarile arheologice de la Cetatea Neamtului nu au scos la suprafata elemente de cultura materiala mai vechi de secolul al XIV-lea .

O opinie notabila, in cadrul dezbaterii de fata – desi ar fi dificil de asociat vreuneia dintre versiunile nuantate mai sus -, este aceea formulata de Victor Spinei, care admite ca spatiul controlat de teutoni la rasarit de Carpati ar fi atins apa Siretului, insa timpul scurt in care s-ar fi realizat aceasta dominatie nu ar fi fost suficient pentru supunerea efectiva a populatiei locale din regiune. Sapaturile arheologice nu au oferit, deocamdata, argumente sustenabile pentru legatura lor cu Cetatea Neamtului. Tot investigatiile arheologice – luate in calcul de cercetatorul iesean – infirma “definitiv” tangente ale sasilor cu fortificatia de pe Ozana, in ciuda unor repere toponimice clare iar putin mai jos revine cu precizari conform carora colonistii germani s-au stabilit in nordul Moldovei la debutul veacului XIV si proveneau, in cea mai mare parte, din Transilvania. Nu exclude, totodata, faptul ca unele grupuri sa fi venit aici din Rusia haliciana .

In acest stadiu al evolutiei cercetarilor, este destul de riscanta nuantarea unei pozitii favorabile vreuneia dintre interpretarile de mai sus. Desigur, cercetarile arheologice la care s-a facut apel nu pot confirma prezenta teutonilor aici, cu atat mai putin contributia lor la edificarea Cetatii Neamtului dar – trebuie recunoscut faptul ca – in stadiul in care s-au oprit, nici nu o pot infirma. Daca nu s-au descoperit urme ale prezentei lor, nu inseamna – cel putin teoretic – ca nu au putut exista, prin aceeasi lupa ar trebui abordata si problema documentelor, foarte putine pentru aceste vremuri si – mai ales – cu referire la acest spatiu. Iar in veacul XIII, posibila fortificatie de pe culmea Plesului sau din apropiere putea fi cunoscuta cu o alta denumire decat aceea a cetatii actuale. Va fi nevoie si de identificarea unui reper comparativ de cultura materiala ce putea fi colportata de teutoni, atata timp cat, in Transilvania, unde prezenta lor nu este tagaduita, asemenea detalii raman in continuare necunoscute . Totodata, la nivel ipotetic, trebuie sa se inteleaga faptul ca un ordin de calugari-militari, cum a fost acela al cavalerilor teutoni, nu isi putea impune controlul intr-un teritoriu, din interiorul unor constructii cu caracter civil. Rostul colonizarii lor la rasarit de Carpati este unul eminamente militar – de a apara granitele rasaritene ale regatului maghiar impotriva cumanilor -, indatorire care, din nou, putea fi asigurata din mijlocul unor nuclee fortificate. Prin urmare – in cazul in care viitoarele politici guvernamentale vor aduce macar pe un plan secundar strategiile de cercetare stiintifica pe termen lung si daca vor mai ramane situri neafectate de febra investitiilor imobiliare -, subiectul prezentei teutonilor in regiunea Neamtului ramane deschis si asteapta atentia cuvenita.

Faptul ca fortificatia de piatra de pe culmea Plesului este, in mod cert, o constructie musatina nu presupune automat ca in acest loc sau in apropiere ar lipsi o amenajare din lemn si pamant anterioara, ridicata de teutoni sau de comunitatea locala. Cu atat mai mult, nu infirma posibilitatea ca printre arhitectii, zidarii sau chiar palmasii care au ridicat Cetatea Neamtului din porunca lui Petru I Musatinul sa se fi aflat reprezentanti ai colonizatorilor sasi. Supozitia de fata se poate sprijini si pe observatia lui Dimitrie Cantemir, dupa care “istoricii neamului nostru zic cu totii ca moldovenii, dupa ce s-au intors din Maramures in patria lor cea veche, au gasit cetati si castele pustii si astfel se poate spune fara sovaiala ca intemeierea lor trebuie asezata in vremuri mult mai indepartate” , cu precizarea ca nu toate isi au originile in antichitate.

Pages: 1 2

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi