Toponimul Neamt

In privinta urmelor materiale ale unei cetati din lemn si pamant anterioare, campania arheologica de la Cetatea Neamtului din 1954 , una de referinta istoriografica, este incompleta avand in vedere – dupa desenele sectiunilor trasate – ca profilul santului dintre curtina cu bastioane si fortul musatin, chiar si de pe terasa, nu arata ca s-ar fi atins nivelul steril , nu s-a dezvelit baza fortificatiei rectangulare, nu este conturata groapa de fundare a zidului, cu observatiile ce puteau fi aduse si nu s-a marcat, cel putin, nivelul de calcare medieval. La acest stadiu al cercetarii arheologice, este firesc sa nu apara urme posibile ale vreunei substructii de lemn, dupa cum este de asteptat ca in pamantul rulat, care a format platforma din fata cetatii, sa nu se gaseasca materiale mai vechi de secolul XIV .

Cercetarile din 1962 sunt ceva mai convingatoare, desi identificarea cronologica a straturilor arheologice s-a bazat pe indiciile ceramice comparate cu mostrele de la cetatea din lemn si pamant de la Barlad. Astfel, s-a estimat ca lucrarile de reamenajare a Cetatii Neamtului, etapa Stefan cel Mare, sunt din a doua jumatate a veacului XV, cu restrangerea oarecum precipitata a intervalului cronologic “in jurul anului 1476″ . De asemenea, nivelul de cenusa – identificat in toate sectiunile si considerat a fi fost cauzat de lucrarile de despadurire a terenului prin ardere, inainte de a se ridica cetatea, numit si nivel de fundare – este incadrat cronologic in functie de depunerile stratului urmator reprezentand vestigii ceramice datate “precis la Suceava in vremea lui Petru I Musatinul” . Nu se pune sub semnul indoielii aici logica interpretarii legaturii cronologice dintre cele doua nivele, intrucat, in cazul preexistentei unei constructii, ar fi trebuit sa se regaseasca urmele gropilor de fundare, urme de cultura materiala, urme ale nivelului de construire si de calcare aferente. De remarcat, insa, ca in schitele de profil publicate, sectiunile nu au fost adancite uniform sub nivelul de arsura. Totodata, nu s-a ajuns la suprafata stancii, cercetatorii notand in desenele de profil ca sub stratul de cenusa se afla un pamant viu, in care s-au gasit cateva fragmente ceramice din epoca bronzului mijlociu. Nu se face precizarea daca resturile ceramice in discutie au fost identificate intr-un complex arheologic sau reprezinta descoperiri izolate, detalii care – de asemenea – pot extinde spectrul interpretativ. Prin urmare, pe baza rezultatelor publicate de N. Constantinescu – eliminand posibilitatea ca sectiunile trasate sa nu fi surprins vestigiile vreunei amenajari anterioare -, este posibil ca cetatea din piatra nu se suprapune peste fortificatia din lemn si pamant, vestigii care ar trebui cautate undeva in apropiere, poate pe culmea Cerdacului.

Din nou, desi stadiul cercetarilor arheologice este nemultumitor in intreg spatiul romanesc – mai ales in privinta siturilor medievale -, s-a ajuns la constatarea, plauzibila, ca fortificatiile din lemn si pamant preced, ca tip de amenajari defensive, aparitia cetatilor de piatra . Constatari similare s-au facut si pentru regiuni din Europa Centrala si de Rasarit unde, desi existau formatiuni statale puternice, amenajarile defensive erau constituite din lemn si pamant .

Toponimul de “neamt”, cu semnificatia de “tacut”, “linistit”, “mut”, are desigur o origine slava iar numele regiunii si al altor puncte vine de la hidronim . Cu toate acestea, este greu de admis un “temperament” linistit pentru un rau de munte. Pe de alta parte, triburile germanice au fost numite “nemeti” de catre slavii cu care se invecinau, pentru ca nu le intelegeau limba considerandu-i muti. De fapt, forma cea mai apropiata de original a cuvantului vine de la iaiaou care inseamna “a nu (putea) vorbi”, in limba rusa dainuind forma nemoi, cu sensul de mut. Cu acest etnonim, datorat slavilor, grupurile germane s-au facut cunoscute si in spatiul romanesc unde, daca nu au contribuit decisiv, cel putin au grabit aparitia primelor entitati urbane. In literatura arheologica si-a facut loc notiunea de “ceramica saseasca” si – in afara toponimelor pomenite mai sus – este destul de concludenta observatia lui Nicolae Iorga, potrivit careia termenul de “iarmaroc” este adus de sasi, de la jahrmarkt si “dateaza numai de prin veacul al XII-lea – XIII-lea” . Despre substratul istoric pe care il implica aparitia ultimului termen in limba romana, pentru intelegerea evolutiei relatiilor comerciale la inceputul evului mediu romanesc, nu este timpul si nici locul potrivit pentru aprofundare, insa merita sa fie atrasa atentia.

De remarcat aici un alt aspect mentionat in izvoarele narative, dintre care mai semnificative sunt datele inregistrate de Marco Bandini in 1644, dupa marturiile culese de la sasii din Targu Neamt: “acest orasel era odinioara locuit doar de sasi care se bucurau de mare vaza, atit ca autoritate, cit si ca bani. Ei amintesc ca in vremea aceea erau in floare cinci biserici catolice. Noi am vazut doar una bine lucrata din lemn pe o temelie de piatra in locul unde fusese mai inainte o capela cu hramul inaltarii sfintei Cruci” . Desigur, informatia este relativ tarzie si poate usor cam exagerata, insa poate fi avuta in vedere ca unul din indiciile prezentei si rolului jucat de comunitatea saseasca in etapa de edificare urbana a Targului Neamt si, probabil, la ridicarea fortificatiilor de pe culmea Plesului .

Este interesanta si relatarea lui Johann Sommer despre evenimentele din 1564, in contextul inceputului celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu, care afirma, printre altele, ca razbunarea voievodului i-a cuprins pe toti strainii – banuiti a fi fost sustinatorii lui Despot. Au fost macelariti “toti mestesugarii care au fost vreodata ca fauri, zidari, sapatori in mine de metale, arhitecti, si care mai toti erau sau germani sau italieni” . Desi este o alta relatare tarzie, ramane totusi suspiciunea ca nu doar Despot s-a inconjurat de mestesugari straini, in cazul dat nemti si italieni.

Numele regiunii vine, desigur, de la hidronim, insa acela al cursului de apa trebuie sa fi fost preluat de la grupurile de colonizatori sasi care s-au asezat pe malurile sale iar denumirea cetatii de pe dealul Plesului – ca si a manastirii – nu presupune in mod implicit si paternitatea germana, exclusiva, asupra acestor constructii. Desigur, samburele de adevar istoric ce a luat forma legendei culese de Simion T. Kirileanu a traversat veacurile pana la noi capatand noi invelisuri si este destul de usor de recunoscut aici contributia secolului XVII, care impodobeste unele trasaturi ale colonizarii sasilor cu caracteristicile prezentei catanelor nemtesti la Cetatea Neamtului. Cetatea din lemn si pamant putea fi ridicata la comanda unor autoritati locale, care nu pot fi neglijate aici si care nu trebuiau sa astepte venirea unor alogeni pentru a le identifica puncte strategice in teritoriul lor de origine. Nu este exclus, ca grupurile de germani sasi sa fi gasit deja unele amenajari cu caracter defensiv, printre care si aceea de pe culmea Plesului , contribuind apoi la perfectionarea lor dar si la ridicarea aceleia din piatra, de la finele secolului XIV.

Pages: 1 2

Vitalie Josanu, Reflectii istorice privitoare la Cetatea Neamtului. Pagini de istorie militara medievala, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2009, 180 p. - recenzie Mirela Stratulescu, Albert Martonfavi